Joi, 04 Iunie 2026

Piața financiar-bancară, pe scurt

de Ion TIȚA-CĂLIN Luni, 29 Iunie 2020 142 < 1 min citire
Piața financiar-bancară, pe scurt
Soldul creditului neguvernamental acordat de instituțiile de credit a scăzut în luna mai 2020 cu 0,7% față de luna aprilie 2020, până la nivelul de 269.146,8 milioane lei.
Creditul în lei, cu o pondere de 67,3% în total, s-a diminuat cu 0,4%, iar creditul în valută, cu 1,4%.Comparativ cu aceeași perioadă a anului 2019, creditul neguvernamental a înregistrat o creștere de 4,5%.
vvv
Depozitele bancare ale populației și agenților economici s-au majorat cu 13,9%, în luna mai 2020 față de aceeași lună a anului trecut, ajungând la 383.546,2 milioane echivalent lei.
Depozitele bancare în lei ale gospodăriilor populației s-au majorat cu 13%, iar cele în valută, cu 18,4% (exprimate în lei).
Depozitele bancare în lei ale agenților economici au crescut cu 8,6% față de luna mai a anului 2019. Cele în valută (exprimate în lei) au făcut un salt de 22,7%. 
Taguri
Articolul anterior Sprijin financiar de până la 100.000 de euro pe an pentru producătorii din sectorul pomicol
Articolul următor Ultimul termen pentru depunerea declarației unice

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Economie

Ultima oră

Titlurile zilei