PIMM Constanța vrea să îi învețe pe întreprinzători să vorbească limbi străine

de Redactor 22 Sâmbătă, 01 Martie 2008 247
Patronatul pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii Constanța și-a făcut publică intenția de a organiza în perioada imediat următoare un proiect care să ajute la dezvoltarea unui curs de limbi străine online pentru tinerii întreprinzători. Potrivit președintelui organizației, IuIian Gropoșilă, proiectul "Abilități pentru rEUșita României" ar urma să fie implementat împreună cu două societăți specializate pe pregătirea profesională. De asemenea, președintele a mai adăugat că, pe lângă cursurile de perfecționare, prin intermediul Patronatului Întreprinderilor Mici și Mijlocii Constanța, se vor organiza work-shop-uri pe diverse teme conexe, precum prezentarea generală a fondurilor structurale și de coeziune, training pentru scrierea unei cereri de finanțare, training pentru redactarea unui plan de afaceri sau prezentarea unor proiecte de succes și exemple de bună practică din alte țări care au beneficiat de aceste fonduri. Proiectul se va desfășura pe o perioadă de 12 luni și se va adresa societăților membre ale PIMM Constanța.
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Economie

Ultima oră

Titlurile zilei