Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Plata obligațiilor fiscale restante poate fi amânată cu 6 luni Măsura se adresează doar firmelor care au datorii din cauza crizei economice

de Cuget Liber Joi, 02 Iulie 2009 194 1 min citire
Ca răspuns la solicitările agenților economici către stat, guvernul a aprobat ordonanța de urgență pentru amânarea la plată a obligațiilor fiscale neachitate la termen, ca urmare a efectelor crizei economico-financiare. Actul normativ vine în sprijinul firmelor care, la data de 30 septembrie 2008, nu aveau datorii la bugetul de stat și a căror situație financiară s-a deteriorat din cauza crizei economice, iar astăzi sunt în prag de execuție silită, de faliment din cauza datoriilor.
Sprijinul statului constă în amânarea la plată a obligațiilor fiscale, pe o perioadă de șase luni, cu condiția ca ele să-și achite datoriile, lunare scadente.
Agenții economici trebuie să îndeplinească, cumulativ, următoarele condiții: nu înregistrează obligații fiscale restante la data de 30 septembrie 2008; au depus toate declarațiile fiscale; nu au fapte înscrise în cazierul fiscal; nu se află în procedura insolvenței.
Cei ce îndeplinesc aceste condiții pot depune cererea la organul fiscal teritorial din raza căruia aparțin, aceasta urmând a fi soluționată în termen de 15 zile.
Amânările la plată își pierd valabilitatea în cazul în care contribuabilii nu își achită, conform legii, obligațiile fiscale curente.
Contribuabilii au dreptul să ceară o singură dată într-un an calendaristic amânarea la plată. Această măsură este valabilă până pe data de 20 decembrie 2009.
Taguri
Articolul anterior Salariaților din terminalul de containere li se cere să-și ia 5 zile de concediu fără plată
Articolul următor Feroviarii constănțeni vor fi mai puțin afectați de șomajul tehnic

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Economie

Ultima oră

Titlurile zilei