Plata salariilor restante la compania IMUM Medgidia va fi reluată în termen de 15 zile. "Patronii au promis că vor achita, peste cel mult două săptămâni, salariile aferente lunii ianuarie" – a declarat, pentru cotidianul "Cuget Liber", Liviu Chiriță, liderul sindicatului.
- Publicitate -
Cei 160 de salariați nu și-au primit lefurile pe ultimele două luni, deoarece societatea se află în criză financiară. Veniturile obținute din ultimul contract au fost utilizate la plata ratelor restante către AVAS. Pe de altă parte, compania nu poate angaja credite pentru că activele sale sunt ipotecate de AVAS.
În ciuda dificultăților prin care trec ei și familiile lor, angajații continuă să muncească. Producătorul de utilaje agricole a primit comenzi pentru câteva remorci, pe care se străduiește să le onoreze cât mai repede pentru a putea plăti oamenii, afirmă liderul de sindicat. De asemenea, se încearcă valorificarea grabnică a unor produse aflate pe stoc.
Între timp, procesul inițiat de sindicat pentru a obliga compania să achite salariile continuă. Pe de altă parte, administrația și sindicatul fac demersuri comune pe lângă AVAS și Ministerul Finanțelor Publice, pentru a obține un sprijin. Se solicită amânarea plății ratelor restante și ridicarea unor ipoteci pentru a da posibilitate societății să obțină un credit de lucru.