Duminică, 07 Iunie 2026

Preluarea unor activităţi şi active ale PPG Industries de către Qemetica, autorizată de Consiliul Concurenţei

de Sorin MIHALACHE Vineri, 06 Decembrie 2024 175 < 1 min citire
Preluarea unor activităţi şi active ale PPG Industries de către Qemetica, autorizată de Consiliul Concurenţei
Consiliul Concurenţei a autorizat tranzacţia prin care Qemetica SA (Polonia) intenţionează să preia, inclusiv prin intermediul vehiculului investiţional Qemetica US Silica LLC (SUA), activităţile şi activele legate de producerea şi desfacerea siliciului precipitat aparţinând PPG Industries Inc (SUA).
Qemetica este parte a Grupului Qemetica.
În România, Grupul Qemetica, prin companiile Ciech Soda România şi Qemetica Agricultural Solutions România, produce şi distribuie silicaţi, produse fitosanitare şi de protecţie, iar prin Ciech Varşovia - Sucursala Râmnicu Vâlcea oferă servicii de asistenţă logistică şi de resurse umane pentru Ciech Soda România.
PPG Industries Inc (SUA) este activă în domeniul producerii şi furnizării de vopseluri, lacuri şi materiale speciale. Compania desfăşoară, prin activele care urmează să fie achiziţionate, activităţi legate de producerea şi furnizarea de silicat de sodiu pe teritoriul SUA şi activităţi de producere a siliciului precipitat în Europa.
În urma analizei, Consiliul Concurenţei a constatat că această operaţiune nu ridică obstacole semnificative în calea concurenţei efective pe piaţa românească sau pe o parte substanţială a acesteia şi că nu există îndoieli serioase privind compatibilitatea sa cu un mediu concurenţial normal", se arată într-un comunicat de presă transmis de autoritatea de concurenţă. 
Taguri
Articolul anterior ANR: Căile de navigaţie interioare, neutilizate încă la întregul lor potenţial
Articolul următor UZPR consideră intimidările jurnaliștilor drept agresiuni față de valorile democrației

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Economie

Ultima oră

Titlurile zilei