Guvernanții noștri susțin pe toate drumurile că avem nevoie de investitori străini, dar când aceștia vin, deciși să facă afaceri în România, le întorc spatele.
- Publicitate -
De un astfel de tratament a avut parte Sultan Ahmed Bin Sulayem, CEO al gigantului DP World. Grupul de firme cu sediul central în Dubai este lider mondial în transportul multi-modal, având 77 de terminale maritime și pe apele interioare, în șase continente, în care lucrează 37.000 de angajați. În administrarea lui se află și Constanța South Container Terminal, cel mai mare terminal de containere de la Marea Neagră. În 2015, DP World a manipulat 61,7 milioane TEU (container echivalent). Grupul își propune să ajungă la peste 100 de milioane TEU, în 2020. Pentru a atinge acest obiectiv, concernul își va extinde investițiile pe diferite meridiane ale lumii.
Pe data de 8 septembrie 2016, Sultan Ahmed Bin Sulayem a sosit în România, la bordul unui avion personal. Intenționa să afle direct de la reprezentanții Guvernului României care este strategia țării noastre în domeniul transporturilor, ca în funcție de aceasta să realizeze o investiție majoră.
Oaspetele a fost ignorat atât de Guvernul României, cât și de Ministerul Transpor-turilor. Din ce motiv? S-au temut, oare, oficialitățile că le va crăpa obrazul de rușine când îi vor spune că în țara noastră e aproape imposibil să faci transport inter-modal, din cauză că: rețeaua rutieră e varză, trenurile de marfă circulă cu 17 kilo-metri pe oră, autostrăzile mai mult se demolează decât se construiesc, iar transportul fluvial e o poveste de groază, din cauza neasigurării adâncimilor de navi-gație?
S-au speriat, oare, că trebuie să-i vorbească despre master planul general de transport, recent aprobat de Cabinetul Cioloș, care are mari șanse să rămână doar pe hârtie?
Indiferent care a fost motivul guvernanților, singurul care l-a întâmpinat și tratat cu tot respectul a fost Mihai Daraban, președintele Camerei de Comerț și Industrie a României. Acesta a dezvăluit într-un interviu acordat unui post național de televiziune, că șeful DP World venise cu intenția de a obține informații despre strategia României în domeniul transpor-turilor, cu gândul de a realiza o investiție de zeci de milioane de dolari în logistică. Proiectul are legătură cu intențiile Chinei de a reface vestitul "drum al mătăsii", construind o cale ferată până în Kazahstan. Mărfurile chinezești ar urma să ajungă la Marea Caspică, de acolo la Marea Neagră și, apoi, în Europa.
Nu putem decât să ne imaginăm ce concluzii a tras Sultan Ahmed Bin Sulayem despre guvernații României și despre grija lor pentru atragerea investițiilor străine.
Eșecul vizitei liderului DP World în România nu a rămas neobservat pentru lumea civilizată. La Londra, conducerea Federației Internaționale a Transportatorilor (ITF) a rămas mută când a aflat că Guvernul României nu i-a acordat nicio atenție, a dezvăluit Adrian Mihălcioiu, șeful Inspectoratului ITF România. Organizația inter-națională urmărește cu mare atenție toate mișcările DP World, fiind interesată de soarta angajațillor acestui gigant.