Stațiunile din sudul litoralului par și ele gata pentru 1 Mai, atunci când se dă startul sezonului estival.
- Publicitate -
"Stațiunile din sudul litoralului sunt bine puse la punct, sunt gata să primească turiștii cu ocazia minivacanței de 1 Mai și pot concura cu stațiunile din nord. Când vorbim despre pregătiri, avem în vedere mai multe aspecte: plaje curățate, infrastructură locală amenajată, hoteluri renovate, facilități la cazare, tarife accesibile, activități de divertisment și, mai ales, o autoritate locală implicată", a precizat președintele Federației Patronatelor din Turismul Românesc, Mohammad Murad.
Tarifele pornesc de la 7 euro pe noaptea de cazare și ajung undeva la 20 de euro, la hotelurile de patru stele. "Suntem conștienți că prima alegere a turiștilor de 1 Mai este litoralul românesc și pentru aceasta am pregătit tarife la cazare competitive cu cele ale destinațiilor concurente din țările vecine. În medie, tarifele în sudul litoralului sunt aceleași cu cele de anul trecut. Ele variază pentru miniva-canța de 1 Mai de la 7 euro/noapte, la un hotel de două stele, 15 euro/noapte, pentru hoteluri de trei, patru stele, până la 20 euro/noapte la condiții de patru stele", a anunțat Mohammad Murad.