Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Procedura achiziţiilor publice a fost simplificată

de Madalina PETRESCU Duminică, 29 August 2021 715 1 min citire
Procedura achiziţiilor publice a fost simplificată
Guvernul a adoptat recent o Ordonanță de Urgență care va simplifica achizițiile publice. Prin noua lege, autoritățile vor fi obligate să încheie contractele cu ofertantul câștigător, fără să mai aștepte rezolvarea contestațiilor. Actul normativ va facilita flexibilizarea și urgentarea implementării proiectelor majore de investiții, inclusiv a celor din PNRR. Una dintre cele mai importante modificări prevăzute de OUG presupune că autoritățile contractante sunt obligate să încheie contractele cu ofertanții câștigători, dacă există o decizie favorabilă de la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor (CNCS) sau în primă instanță, fără să mai aștepte soluționarea definitivă a contestațiilor din instanțe.
Potrivit Agenţiei Naţionale pentru Achiziţii Publice (ANAP), scopul modificărilor legislative este atribuirea mai rapidă a contractelor de achiziţii şi, implicit, îmbunătăţirea absorbţiei fondurilor europene. În acelaşi timp, modificările operate sunt esenţiale şi din perspectiva alocării de care va beneficia România prin Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR). Modificările legislative importante vizează reducerea duratei întregului proces de achiziţie publică, de la peste doi ani (durata medie actuală) până la 6 luni, printr-o serie de măsuri cum ar fi: diminuarea perioadei maxime de prelungire a termenului de întocmire a raportului procedurii sau a raportului intermediar (spre exemplu, în cazul licitaţiei deschise şi al licitaţiei restrânse perioada de prelungire se reduce de la 80 la 30 de zile); reducerea la jumătate a termenului de publicare a deciziei de anulare a procedurii; eliminarea posibilităţii de prelungire a termenului stabilit pentru depunerea documentelor în susţinerea DUAE, în cazul procedurii simplificate.
Taguri
Articolul anterior Rugby / CS Știința Petroșani, câștigătoarea primei etape a CN de rugby în 7
Articolul următor Fotbal / Stagiu de pregătire în Bosnia și Herțegovina pentru tricolorii U19

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Economie

Ultima oră

Titlurile zilei