Producătorii de lapte constănțeni, cei mai conștiincioși din toată regiunea r 99,8% și-au depus declarațiile anuale de cotă de lapte, în vreme ce, la Tulcea, procentul nu ajunge nici la 34%

de Anca CHICU Marţi, 24 Mai 2011 364
Producătorii de lapte constănțeni sunt cei mai conștiincioși din regiunea de Sud-Est a țării în ceea ce privește depunerea declarațiilor anuale de cotă de lapte. Șeful Biroului Administrare și control cotă de lapte, Sorin Stan, din cadrul Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură Constanța (APIA), a precizat că la nivelul județului nostru aproape toți producătorii cărora le-au fost transmise declarațiile anuale de cotă de lapte le-au și depus până pe 16 mai, data limită. Vorbim, așadar, de un procent de 99,8%, mai exact, din cei 5.009 constănțeni care ar fi trebuit să depună declarația anuală, 5.002 au făcut acest lucru. În cazul diferenței, oricum destul de mici, Sorin Stan a precizat că aceștia urmează să primească somații din partea APIA, iar dacă nici în 15 zile nu vor reuși să depună declarațiile, li se vor retrage cotele de lapte. "Producătorilor de lapte care nu depun în termenul legal stabilit declarația anuală privind cantitățile comercializate li se aplică penalitatea de retragere a cotei individuale de lapte la rezerva națională. Cotele individuale nu vor fi retrase dacă producătorii deținători de cotă vor transmite împreună cu declarația anuală și o justificare scrisă, datată și semnată, asupra imposibilității transmiterii acestei declarații în termenul legal", au precizat reprezentanții APIA. Același lucru se va întâmpla în cazul producătorilor din toată țara. Revenind la regiunea de Sud-Est, lucrurile stau cel mai prost la Tulcea, acolo unde, din aproape 2.500 de persoane care ar fi trebuit să depună declarațiile, au făcut acest lucru doar 840, adică în jur de 34%. Nici cumpărătorii de lapte nu au respectat toți data limită de depunere a declarației anuale privind cantitățile achiziționate. Potrivit lui Sorin Stan, din cei 39 de cumpărători care își desfășoară activitatea pe raza județului Constanța, doar 33 s-au asigurat că nu vor putea ajunge în situația de a fi penalizați. Pentru restul, începând cu 17 mai, sunt calculate penalități pentru fiecare zi calendaristică de întârziere. Aceste penalități reprezintă o sumă care trebuie să fie cuprinsă între 100 și 100.000 euro. De asemenea, cumpărătorul care nu trimite declarația anuală riscă să piardă dreptul de a achiziționa lapte de la deținătorii de cotă, prin retragerea aprobării.
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Economie

Ultima oră

Titlurile zilei