Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Producţie industrială, turism, înmatriculări auto. INFO economic

de Sorin MIHALACHE Luni, 05 Februarie 2024 255 1 min citire
Producţie industrială, turism, înmatriculări auto. INFO economic
l Preţurile produselor care ies pe porţile fabricilor au înregistrat, în luna decembrie 2023, comparativ cu noiembrie 2023, o scădere de 0,9% în Uniunea Europeană şi un declin de 0,8% în zona euro, un declin mai mic (-0,7%) fiind înregistrat în România, informează Eurostat. Preţurile producţiei industriale au scăzut în majoritatea statelor membre însă cele mai importante scăderi au fost înregistrate în Irlanda (-12%), Ţările de Jos (-1,8%) şi Estonia (-1,4%). Evoluţia preţurilor a fost influenţată în special de un declin de 2,4% al preţurilor la energie.
l Sosirile înregistrate în structurile de primire turistică anul trecut au însumat 13,65 milioane persoane, în creştere cu 10,5% faţă de anul 2022, 84,6% fiind sosiri ale turiştilor români, informează Institutul Naţional de Statistică. Înnoptările înregistrate în structurile de primire turistică, inclusiv apartamente şi camere de închiriat, în aceeaşi perioadă, au însumat 29,17 milioane, în creştere cu 9,8% faţă de cele din anul precedent.
l Înmatriculările noi de vehicule rutiere pentru transportul pasagerilor au crescut cu 6,7% în ultimul trimestru al anului trecut, comparativ cu intervalul similar din 2022, anunţă Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Autovehiculelor. În trimestrul IV din 2023, au fost consemnate majorări ale înmatriculărilor noi de vehicule la toate categoriile: mopede şi motociclete (+16,1%), autoturisme (+6,4%) şi autobuze şi microbuze (+6%). 
Taguri
Articolul anterior Actele pe care trebuie să le prezinți la cununie, anul acesta. Reguli noi
Articolul următor George-Gabriel Bologan - numit consilier prezidenţial

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Economie

Ultima oră

Titlurile zilei