Prognoza meteo pentru weekend: Vin ploile și ninsorile. Este tot mai frig în România

de Isabel Andreea ANDRIEȘ Vineri, 08 Octombrie 2021 411
Prognoza meteo din weekend anunță ploi și ninsori, dar și intensificări ale vântului. Meteorologul ANM, Alina Șerban, avertizează că temperaturile vor fi mai scăzute decât cele normale pentru această perioadă.

”Într-adevăr, vreme urâtă atât astăzi, cât și în acest weekend, pentru că, pe lângă faptul că s-a răcit accentuat, mai bate și vântul, astfel încât senzația de rece este cu mult accentuată. Vorbim de temperaturi maxime, în mod deosebit mai scăzute decât în mod normal avem la această dată, cu 8 - 10 și ușor peste 10 grade.
Cel mai rece de altfel în aceste zile, în partea de sud și sud-est a teritoriului, acolo unde vântul va avea temporar intensificări, cu rafale între 45 și 60 de km/h, așa cum de altfel s-a întâmplat și astăzi, dar și pe parcursul zilei de ieri. Am avut intensificări ale vântului, cu viteze mai mari pe litoral, în sudul Banatului și în vestul Carpaților Meridionali. Acolo ne așteptăm să bată cu putere și în zilele următoare, cu rafale de peste 70 de km/h.
Potrivit Antena3.ro, mai mult decât atât, vorbim și de precipitații în partea de vest și sud-vest a teritoriului și mâine și poimâine cantități, izolat, mai importante de apă. Mâine vor mai fi ploi și în regiunile sudice, dar pe arii mai restrânse, mai ales în prima parte a zilei.

Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Economie

Ultima oră

Titlurile zilei