Program de ajutorare a persoanelor defavorizate

de Ion TIȚA-CĂLIN Sâmbătă, 10 Decembrie 2016 113
Ministerul Fondurilor Europene (MFE) a desemnat autoritatea de management care administrează intervenții finanțate din Fondul de ajutor european pentru cele mai defavorizate persoane (FEAD), autoritatea de management pentru Programul Operațional Ajutorarea Persoanelor Defavorizate (AM POAD).
Desemnarea are loc ca urmare a raportului de audit favorabil al Autorității de Audit din cadrul Curții de Conturi a României prin care sistemul instituit pentru perioada 2014-2020 pentru POAD este conform cu criteriile de desemnare. Autoritatea de management pentru Programul Operațional Ajutorarea Persoanelor Defavorizate este prima desemnată din lista autorităților de management gestionate de către MFE.
Programul Operațional Ajutorarea Persoanelor Defavorizate are o alocare totală de 518,838 milioane euro în perioada 2014 - 2020. Contribuția bugetului Uniunii Europene este de 85%, iar cofinanțarea de la bugetul național este de 15%. POAD este o continuare a Programului European de Ajutorare a Defavorizaților (PEAD) derulat în perioada 2007 - 2013.
În prezent, Programul Operațional Ajutorarea Persoanelor Defavorizate (POAD) asigură pe întreaga perioadă 2014 - 2020 distribuția gratuită de ajutoare alimentare în toate localitățile din tara în favoarea persoanelor dezavantajate. În cursul acestei luni MFE negociază cu Comisia Europeană pachetul de propuneri de modificare a POAD: acordarea de alimente mai diversificate, inclusiv mese calde prin intermediul cantinelor sociale, "trusoul pentru nou-născuți", oferirea de produse de igienă, rechizite pentru preșcolarii și elevii defavorizați, îmbrăcăminte, încălțăminte și saci de dormit pentru persoanele fără adăpost.

Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Economie

Ultima oră

Titlurile zilei