Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Programul de salvare a raselor de porci Bazna și Mangalița

de Ion TIȚA-CĂLIN Vineri, 20 Aprilie 2018 218 < 1 min citire
Programul de salvare a raselor de porci Bazna și Mangalița
304 de furnizori, 30 procesatori și 6.186 de crescători s-au înscris în programul de sprijin pentru creșterea porcilor din rasele Bazna și Mangalița și procesarea cărnii. 
Până la această dată, derularea Programului a condus la livrarea unui număr de 94 purcei de la 10 furnizori către 12 crescători.
Cele două rase erau pe cale de dispariție. Ca urmare, materialul de reproducere identificat nu poate asigura o livrare imediată pentru toți cei care doresc să devină crescători ai acestor rase, dar se urmărește livrarea materialului biologic, astfel încât, în timp, să poată fi asigurată toată cererea de purcei pentru toți cei interesați. Ajutorul de minimis constă în purceii primiți cu titlu gratuit de crescătorii de suine. Perioada de înscriere în program s-a încheiat pe data de 16 aprilie 2018
Taguri
Articolul anterior Leul a pierdut pe toate fronturile valutare
Articolul următor Fluxurile de mărfuri din porturile maritime românești au crescut cu peste 15%

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Economie

Ultima oră

Titlurile zilei