În urmă cu câteva zile vă prezen-tam situația deloc roz în care se afla, la acea oră, Programul Rabla pentru persoane juridice și instituții publice. Chiar dacă doritori au fost destui, totuși în ultimele două luni puțini au și trecut "testul" Administrației Fondului pentru Mediu (AFM). Conducerea instituției nu vrea însă să renunțe, așa că prelungește, pentru a doua oară, termenul în care se pot depune dosare. "Președintele Administrației Fon-dului pentru Mediu, Adrian Gearâp, a dispus prelungirea termenului pentru depunerea și validarea dosa-relor pentru persoanele juridice/insti-tuțiile publice, până la data de 31 octombrie 2013. Persoanele juridice și instituțiile publice respinse au posibilitatea de a depune un nou dosar de finanțare în vederea participării în program, până la data de 31 octombrie 2013, la sediul AFM", a informat, ieri, AFM. Reamintim că, spre finalul lunii august, Adrian Gearâp a dispus, de asemenea, prelungirea cu o lună a termenului de depunere și validare a dosarelor pentru persoanele juridice și instituțiile publice.
- Publicitate -