Camera de Comerț și Industrie a României (CCIR), în parteneriat cu Fundația Laufer, organizează, luni, 11 iunie 2018, începând cu ora 11.00, la sediul CCIR Business Center, conferința de lansare a programului Smart Start USA.
- Publicitate -
La eveniment și-au anunțat prezența membri ai guvernului, reprezentanți ai mediului de afaceri și reprezentanți ai Departamentului de Comerț din cadrul Ambasadei SUA la București.
Smart Start USA urmărește finanțarea și facilitarea accesului unui număr de cel puțin 10.000 de IMM-uri și antreprenori din România pe piața Statelor Unite ale Americii, anual. Programul are menirea să consolideze parteneriatul strategic dintre România și SUA, mai ales dimensiunea economică a acestuia, dar și cea culturală, socială și educațională.