Vineri, 05 Iunie 2026

Protest la ROMATSA: grevă în transporturile aeriene

de Cuget Liber Joi, 09 Iulie 2015 125 < 1 min citire
Protest la ROMATSA: grevă în transporturile aeriene
Protest fără precedent în ultimii 20 de ani în transporturile aeriene din România. Controlorii de trafic ai ROMATSA intră miercurea viitoare în grevă de avertisment, timp de două ore, între orele 11.00 și 13.00.
În acest interval, controlorii vor asigura doar 30% din traficul aerian care tranzitează spațiul aerian al României. Ultimul protest de acest fel a avut loc în 1995, potrivit Digi24.ro.
În luna martie, 200 de controlori de zbor au protestat, în fața ROMATSA, purtând banderole albe. Ei au contestat planul de restructurare a companiei.
Decizia de a intra în grevă de avertisment vine în urma unor luni în care s-au negociat contractele colective de muncă ale controlorilor. Aceștia și conducerea companiei nu au ajuns însă la niciun rezultat. Mai mult, sindicaliștii se plâng că organigrama instituției nu respectă toate prevederile legale și că îngreunează și încarcă numărul de posturi din regia autonomă de stat.
Aproximativ 2.500 – 3.000 de aeronave tranzitează, în fiecare zi, teritoriul României. Pe durata grevei, va fi asigurat tranzitul pentru o treime dintre zboruri, ca și pentru aeronavele poliției, SMURD sau alte urgențe.
Taguri
Articolul anterior Report de peste 2,3 milioane euro la categoria întâi a jocului Loto 6 din 49
Articolul următor Jocurile olimpice ajung la granițele României

Comentează știrea

const
9 iulie 2015
oferta

Exceptional! Aici castigati din prima luna bani! 100-285 de euro lunar! Aceasta oferta este un adevarat chilipir! Cautam urgent oameni extrem de seriosi care vor sa colaboreze cu noi in timpul liber sau full-time (la alegere) si sa castige 100 de euro lunar (part-time) sau 285 euro lunar (full-time) acum, din prima luna. Pentru mai multe informatii, solicitati acum detalii unuia dintre membrii echipei noastre, la una dintre adresele noastre de email:[email protected]

Alte știri din sectiunea Economie

Ultima oră

Titlurile zilei