Vineri, 05 Iunie 2026

Pulsul economiei

de Ion TIȚA-CĂLIN Miercuri, 10 Octombrie 2018 261 1 min citire
Pulsul economiei
În luna august 2018, câștigul salarial mediu brut a fost de 4.449 lei, cu 1,4% mai mic decât în luna iulie 2018. Câștigul salarial mediu net a fost de 2.669 lei, în scădere cu 39 lei (‐1,4%) față de luna precedentă, dar mai mare cu 12,9%, comparativ cu luna august a anului precedent.
★ ★ ★
În luna august 2018, valorile cele mai mari ale câștigului salarial mediu nominal net s‐au înregistrat în activitățile de servicii informatice (6.319 lei), iar cele mai mici în hoteluri și restaurante (1.556 lei). Evident, statistica oficială nu contabilizează bacșișurile din industria hotelieră.
★ ★ ★
În luna august 2018, câștigul salarial real (calculat în raport cu evoluția prețurilor bunurilor de consum) a crescut cu 7,5% față de aceeași perioadă a anului precedent. Față de luna octombrie 1990, este mai mare cu 91,6%.
★ ★ ★
Ministerul Transporturilor a pus în dezbatere publică proiectul de hotărâre de Guvern privind aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli rectificat pe anul 2018 al Societății Naționale de Transport Feroviar "Marfă" SA. Conform actului normativ, compania feroviară va înregistra o pierdere de 232,626 milioane de lei, ca urmare a nerealizării veniturilor totale aprobate pe anul 2018. Cu toate acestea, cheltuielile de natură salarială rămân la nivelul aprobat în bugetul de venituri și cheltuieli pe anul 2018. 
Taguri
Articolul anterior Parteneriat de afaceri româno-turc
Articolul următor Sub 20% dintre locuințe au asigurare obligatorie

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Economie

Ultima oră

Titlurile zilei