Vineri, 05 Iunie 2026

Analiza "Cuget Liber" Radiografia unei "găuri negre"

de Ion TIȚA-CĂLIN Luni, 04 Februarie 2013 223 2 min citire
Radiografia unei "găuri negre"
SNTF "CFR Marfă" este una dintre găurile negre ale economiei naționale. La 31 decembrie 2011, datoriile totale se ridicau la 1.891 milioane lei, din care 1,333 milioane lei erau către entitățile publice. Din datele ANAF, rezultă că, la 31 decembrie 2012, obligațiile res-tante la bugetele statului însumau 892,693 milioane de lei (din care 342,441 milioane lei reprezentau penalitățile). Suma este de 3,5 ori mai mare decât capitalul subscris și vărsat al companiei și reprezintă 62,91% din valoarea totală a activelor (imobilizate și circulante) pe care societatea le raportase la începutul anului 2012.
ANAF susține că a început executarea silită împotriva SNTF "CFR Marfă", dar am mari îndoieli că lucrurile stau chiar așa. N-am auzit să se fi blocat conturile unității, așa cum se întâmplă cu agenții economici privați, să se scoată sediile, depourile, atelierele de reparații, locomotivele și vagoanele la vânzare.
Unii dintre politicienii aflați în guvern și-au exprimat nemulțumirea că sunt obligați să facă această privatizare, susținând că statul ar putea salva singur societatea. Realitatea infirmă acest lucru. Sub administrarea statului, SNTF "CFR Marfă" a mers din rău în mai rău.
Din analiza noastră reiese că veniturile operatorului feroviar au crescut, din 1999 până în 2011, de 1,98 ori (de la 602,569 milioane lei
la 1.194,617 milioane lei), în timp ce cheltuielile s-au majorat de 2,23 ori (de la 577,042 milioane lei la 1.288,070 milioane lei).
Creșterea mai accelerată a cheltuielilor decât a veniturilor a făcut ca, începând cu 2008, societatea să înregistreze an de an pierderi financiare. Dacă în 1999, SNTF "CFR Marfă" avea un profit brut de 25,527 milioane de lei, în 2011 a ajuns la o pierdere brută de 93,452 milioane de lei. Pare surprinzătoare această involuție, dacă avem în vedere că, în acest interval de timp, numărul angajaților a scăzut de 3,17 ori, de la 28.686 la 9.145 persoane. Explicația nu poate fi decât una singură: resursele financiare ale societății au fost irosite prin cheltuieli inutile.
Într-adevăr, în intervalul 1999 - 2011, valoarea totală a activelor (imobilizate și circulante) a crescut de 3,52 ori, în timp ce veniturile au sporit doar de 1,98 ori.
"CFR Marfă" are un parc de material rulant compus din 39.741 vagoane de marfă de diverse tipuri, 907 locomotive electrice și Diesel pentru transport și manevră și două nave ferry-boat de 12.500 tdw.
Numărul vagoanelor scoase din circulație cu anii se ridică la circa 16.000. Numai în Regionala Muntenia - Constanța se află în conservare 3.000 de vagoane, dintre care: 910 în portul Constanța și 1.272 în triajul de la Valu lui Traian. La acestea se adaugă ferry-boat-urile "Eforie" și "Mangalia". Toți acești "morți" grevează bugetul de cheltuieli al operatorului feroviar. Este inexplicabil de ce acesta nu i-a valorificat până acum, preferând să-i lase pe mâna hoților de fier vechi.
Taguri
Articolul anterior Ministerul Transporturilor pregătește privatizarea anului
Articolul următor Coreea de Sud domină industria navală mondială

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Economie

Ultima oră

Titlurile zilei