Ministerul de Finanțe a dat publicității proiectul de ordin pentru aprobarea reglementărilor conforme cu standardele internaționale de raportare financiară (IFRS), aplicabile societăților comerciale ale căror valori mobiliare sunt admise la tranzacționare pe o piață reglementată.
- Publicitate -
Pentru exercițiul financiar al anului 2012, situațiile financiare anuale individuale în baza IFRS se întocmesc prin retratarea informațiilor din contabilitatea organizată în baza Reglementărilor contabile conforme cu Directiva a IV-a a Comunităților Economice Europene, aprobate prin Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 3.055/2009, cu modificările și completările ulterioare.
În acest scop, societățile comerciale ale căror valori mobiliare sunt admise la tranzacționare pe o piață reglementată retratează, potrivit IFRS, datele și informațiile din contabilitate și din balanța de verificare întocmită la 31 decembrie 2012 în baza reglementărilor contabile menționate, obținându-se astfel balanța de verificare la 31 decembrie 2012.