Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Potrivit unui studiu al CE Relansarea economiei europene rămâne incertă

de Ion TIȚA-CĂLIN Miercuri, 30 Septembrie 2009 159 1 min citire
"Criza economică în Europa: cauze, consecințe și răspunsuri" este titlul versiunii provizorii a raportului dedicat acestui fenomen. Autorul lui este Directoratul pentru Economie și Afaceri Financiare, din cadrul Comisiei Europene.
Potrivit studiului, economia europeană se află în mijlocul celei mai grave recesiuni din 1930 până în prezent. Produsul intern brut urmează să scadă până la 4% în 2009, aceasta fiind cea mai mare contracție din istoria Uniunii Europene. În ciuda faptului că au apărut semne de redresare, relansarea economiei comunitare rămâne incertă.
Răspunsul UE la criză a fost rapid și decisiv, arată autorii studiului. Ea a intervenit pentru a stabiliza, restabili și reforma sectorul bancar. După cum se știe, mai multe state comunitare au pompat miliarde de euro în sistemul bancar, pentru a-l salva de la colaps. În plus, în decembrie 2008 a fost lansat planul european de redresare a economiei. Obiectivele lui sunt: restabilirea încrederii oamenilor de afaceri și creșterea cererii pe piață, prin injecția de lichiditate în economie; promovarea investițiilor publice strategice, pentru a impulsiona afacerile și piața muncii.
Pentru a susține mediul de afaceri aflat în dificultate, UE a promovat stimulentele fiscale, acestea ridicându-se la 5% din PIB.
Potrivit analizei, fără politicile care să răspundă provocărilor crizei, PIB-ul s-ar înscrie pe o traiectorie descrescătoare, din cauza unor factori precum: pierderea de competențe, provocată de creșterea șomajului; reducerea investițiilor, cu efect asupra infrastructurii și stocurilor de echipamente; declinul cercetării științifice și tehnologice și al dezvoltării, întrucât tendința oamenilor de afaceri este să sacrifice mai întâi bugetele destinate acestor domenii.
După cum se cunoaște, fiecare dintre țările membre UE a implementat un evantai de măsuri pentru a sprijini piața muncii, investițiile publice în infrastructură și companiile. Pentru a susține aceste măsuri, datoria publică în zona euro va crește până la 100% din PIB în 2014.
Taguri
Articolul anterior Portul Batumi "pompează" mai mult petrol spre Midia
Articolul următor DAAS Romania face echipă cu Horia Vîrlan la ROMHOTEL 2009

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Economie

Ultima oră

Titlurile zilei