Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Rezerva internațională a României: 100 tone de aur și 32 miliarde euro

de Cuget Liber Luni, 29 August 2016 189 1 min citire
Rezerva internațională a României: 100 tone de aur și 32 miliarde euro
Guvernatorul Băncii Naționale a României (BNR), Mugur Isărescu, a explicat, în cadrul unei prelegeri susținute vineri seara la Alba Iulia, că rezerva internațională - aurul și cele 32 de miliarde de euro - este ținută în afara țării pentru că, de exemplu, astfel se poate verifica existența acesteia în orice clipă pe plan internațional în sistemul de conturi, altfel neavând "nicio valoare".
"Pentru că multă lume consideră că e ceva necurat aici, de ce BNR ține aurul la Londra. Păi, aurul este parte din rezerva noastră internațională. E rezervă internațională. Nu e rezervă internă. Toată rezerva internațională a unei țări se ține în exterior, că de-aia se numește rezervă internațională. Cei 32 de miliarde de euro, 37 de miliarde echivalent de dolari, nu-i ținem în țară. Dacă i-am ține în țară nu ar avea absolut nicio valoare. Nu ar asigura stabilitatea. Îi ținem în conturi în străinătate. Așa se ține", a declarat guvernatorul BNR.
Isărescu a adăugat că poate "pare contraintuitiv", dar "în momentul în care am ține rezerva valutară în țară, în primul rând am credita pe gratis, fără dobândă, țările emitente de monedă ale monedei respective și, în al doilea rând, nu am asigura convertibilitatea".
Mugur Isărescu a subliniat și că fiind ținută în afară, rezerva poate să fie verificată în orice moment în sistemul de conturi.
"Noi nu suntem crezuți pentru că în fiecare lună spunem: rezerva valutară a BNR este de 32 de miliarde, plus 103 tone de aur și care valorează patru miliarde de dolari, ș.a.m.d. Nu, nu ne crede nimeni dacă am avea banii în țară. Ei pot să fie verificați în orice clipă pe plan internațional în sistemul de conturi. Așa funcționează economia mondială", a menționat Isărescu.
Taguri
Articolul anterior Luptă strânsă pe piața de telefonie. Orange și Vodafone își dispută supremația
Articolul următor Ford va produce un nou model la Craiova

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Economie

Ultima oră

Titlurile zilei