Rezultatele financiare ale Rompetrol Rafinare în 2020, afectate de contextul de piață și de efectele pandemiei

de Cuget Liber Vineri, 26 Februarie 2021 738
Rompetrol Rafinare, companie membră a Grupului KMG International, a reușit în 2020 să-și protejeze și să-și mențină în funcțiune unitățile de producție – rafinăriile Petromidia Năvodari și Vega Ploiești, divizia de petrochimie, în contextul impactului negativ generat de pandemia COVID-19.
Cu eforturi considerabile, compania a continuat să fie un pilon de stabilitate pentru angajați, clienți, parteneri de business, autorități locale și centrale, atât prin susținerea economiei naționale și regionale (investiții, contribuții), cât și prin produsele obținute (carburanți auto și de aviație, bitum, polimeri, hexan, etc).
 
Astfel, compania a înregistrat anul trecut o cifră brută de afaceri de circa 3,5 miliarde USD, în scădere cu 33% față de indicatorul similar din 2019. În același timp, rezultatul operațional consolidat (EBITDA) a consemnat o scădere, ajungând la aproape un milion de dolari, iar rezultatul net a înregistrat o valoare negativă de 220 de milioane USD.

Măsurile restrictive adoptate pe plan intern și regional/internațional pentru protejarea și limitarea răspândirii COVID-19 s-au reflectat și în scăderea abruptă a cererii pentru produsele petroliere (carburanți auto, combustibil pentru sectorul aviatic), o volatilitate ridicată a cotațiilor internaționale pentru carburanți, dar și în marjele negative de rafinare. De exemplu, marja netă de rafinare înregistrată de rafinăria Petromidia Năvodari a coborât anul trecut la o valoare negativă de -11,2 USD/tonă, de la o valoare pozitivă de 13,7 USD/tonă în 2019.

Impactul măsurilor adoptate la nivel european s-a reflectat în evoluția capacității de rafinare din 2020, care a consemnat o scădere de aproximativ 50 milioane de tone țiței/an (unităti închise, trecute în conservare sau convertite) față de 2019. La acest nivel, s-au adăugat alte 100 milioane de tone afectate temporar, pentru alinierea la condițiile din piață (revizii tehnice, reducerea gradului de procesare – de la o medie de 80-85% în 2019 la circa 70% in 2020).
La nivelul unităților de producție operate de Rompetrol Rafinare, gradul de utilizare a capacităților de rafinare înregistrat anul trecut a fost de circa 72% pentru Petromidia Năvodari, în scădere cu 25%. Scăderea a fost generată de contextul general, dar și de lucrările de revizie din perioada martie – aprilie (1.500 lucrări, peste 100 de contractori din România, peste 4.000 de persoane implicate).
Pe de altă parte, gradul de utilizare al rafinăriei Vega Ploiești a fost de 110%, capacitate explicată prin rezultatele remarcabile atinse în obținerea de produse cu valoare adăugată, cum ar fi de bitumul, produs necesar lucrărilor de infrastructură din România.

Revizia generală este o măsură necesară şi obligatorie pentru desfăşurarea activităților în deplină siguranţă, pentru protejarea angajaţilor și a comunităţilor din zonă, dar și pentru continuarea programelor de investiții și reducere a impactului asupra mediului înconjurător.
Valoarea totală a exporturilor realizate în 2020 de rafinăriile Petromidia, Vega și Divizia de Petrochimie a Rompetrol Rafinare s-a ridicat la aproximativ 646 de milioane de dolari, menținându-se o prezență constantă pe piețele regionale, în ciuda condițiilor vitrege cauzate de cererea scăzută de carburanți.
Rompetrol Rafinare a continuat să fie un contribuabil important la bugetul de stat al României, plătind peste 1,14 miliarde USD pe tot parcursul anului 2020.
Principalii acționari ai Rompetrol Rafinare SA sunt KMG International (54,63% - direct și indirect) și Statul Român, prin Ministerul Energiei (44,7%).
Segmentul de rafinare
 
În 2020 rafinăria Petromidia Năvodari a procesat peste 4,8 milioane de tone de materii prime, obținând 1,16 milioane de tone de benzină și peste 2,6 milioane de tone de motorină și combustibil special de aviație.
De altfel, rafinăria Petromidia a reușit să obțină peformanțe operaționale remarcarbile, într-un context de piață nefavorabil: cel mai mare randament de combustibil diesel din istorie – 51,8%wt și un randament al produselor albe aproape de nivelul de referință din 2019 –85,9%wt. De asemenea, pierderea tehnologică a fost de doar 0,89%wt, iar indicele de intensitate energetică s-a ridicat la 99,17%.
Rafinăria Petromidia, cea mai mare unitate de profil din România și una dintre cele mai moderne din regiunea Mării Negre, a continuat programele de optimizare a proceselor de producție (creșterea capacității de procesare împreună cu creșterea productivității de produse valoroase, reducerea pierderilor tehnologice, optimizare rețetelor de materii prime, etc.) și eficientizare a costurilor de operare (eficiență energetică și reducerea costurilor de procesare), programe începute în anul 2014 și continuate până în prezent.
În ceea ce privește rafinăria Vega Ploiești, unic producător intern de bitum și hexan, unitatea a înregistrat în 2020 o producție record de bitum – 120kt. Rezultate bune au fost obținute și la următoarele capitole: pierdere tehnologică (0,75%wt), consum energetic (2,57 GJ/t) și disponibilitate mecanică (98,7%).
Rafinăria din Ploiești se află în sinergie perfectă cu rafinăria Petromidia Năvodari - cea mai mare din România și una dintre cele mai moderne din regiunea Mării Negre. Astfel, Petromidia îi asigură integral rafinăriei din Ploiești materiile prime/semifabricate necesare obținerii de produse speciale cu o valoare adăugată ridicată.

Segmentul de petrochimie
Productia totală de polimeri al Diviziei de Petrochimie a fost de 143 kt în 2020, în creștere de 13% comparativ cu 2019, când producția totală de polimeri a fost de 127 kt. Creșterea producției de polimeri a fost determinată, în principal, de programul de funcționare al instalației LDPE (polietilene de joasă densitate) în anul 2020.
Divizia de petrochimie a reușit, în 2020, dezvoltarea cu succes a unui nou produs (RMB30H), un sort special de polipropilenă dedicat măștilor medicale de protecție. Acesta asigură stratul din mijloc al maștii, cel mai important pentru filtrarea și protejarea împotriva agenților patogeni.
RMB30H este destinat, în special, pentru obținerea de material pentru filtrare, dar și pentru alte aplicații în zona de produse medicale (măști de protecție, echipamente de unică folosință) sau zona industrială (filtre profesionale cu rată mare de absorbție).
Instalația de Polietilenă de Joasă Densitate (LDPE) a segmentului de petrochimie funcționează 100% cu etilenă din import, iar instalația de Polipropilenă (PP) funcționează cu materie primă produsă și livrată intern de către rafinăria Petromidia.
Segmentul de petrochimie este unicul producător de polipropilenă și polietilene din România, reușind constant să-și majoreze cota de piață și pe categorile secundare de produse.

Segmentul de distribuție

Cifra de afaceri brută consolidată pentru segmentul de distribuție a înregistrat peste 2,45 miliarde USD în anul 2020, iar în ceea ce privește rezultatul operațional (EBITDA), a fost atins un nivel de 59 de milioane USD, cu 7,4 milioane USD peste nivelul atins în 2019.
Prin măsurile adoptate pentru prevenirea și reducerea răspândirii COVID-19, toate stațiile Rompetrol au fost operaționale în 2020, respectând recomandările și deciziile adoptate de autoritățile locale și centrale. Mai mult, prin dezvoltarea de noi servicii, extinderea rețelei de benzinării, dar și menținerea la nivel ridicat a activităților de distribuție carburanți, vânzările prin stațiile Rompetrol - retail au înregistrat anul trecut o creștere de 1%, până la un nivel de aproximativ 800.000 tone.
În Romania, rețeaua de distribuție de carburanți s-a extins anul trecut cu 27 de noi stații, din care 17 unităti au fost stații Partener Rompetrol și Rompetrol Express, iar 10 noi unități au fost deschise de Fondul de Investiții în Energie Kazah-Român.
La sfârșitul lunii decembrie 2020, segmentul de distribuție al Rompetrol Downstream cuprindea 1061 puncte de comercializare, incluzând rețeaua de stații proprii, stații partener și stații mobile (expres, baze interne de 9 și 20 metri cubi).

Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Economie

Ultima oră

Titlurile zilei