Duminică, 07 Iunie 2026

România ar putea profita de zăcământul de gaze descoperit de Turcia. Iată cum

de Cuget Liber Luni, 24 August 2020 161 1 min citire
România ar putea profita de zăcământul de gaze descoperit de Turcia. Iată cum
Sursa foto Digi24
Românii ar putea beneficia de descoperirile de gaze din Turcia, care vor crește competiția în regiune și vor determina realizarea unei infrastructuri pe care ar putea să o folosească și țara noastră, a declarat, luni, pentru Agerpres, Răzvan Nicolescu, senior expert în sectorul energetic al companiei de consultanță Deloitte și fost ministru al Energiei.
Vineri, Turcia a anunțat descoperirea unor zăcăminte evaluate la 320 de miliarde de metri cubi de gaze în Marea Neagră, în apropierea perimetrului Neptun Deep din apele teritoriale românești.
"Pe plan regional, aceste descoperiri înseamnă posibilitatea de a avea mai multe surse de gaz începând, probabil cu 2025. Sunt reținut în legătură cu șansele de realizare ale obiectivului vecinilor noștri de a avea producție în 2023. Această descoperire ar putea fi un lucru benefic pentru consumatorii din regiune și problematic pentru companiile și țările care produc sau vor să o facă", a spus Nicolescu.
În ceea ce privește implicațiile pentru România, specialistul Deloitte a arătat că noile descoperiri reprezintă un lucru bun pentru consumatori și riscuri și competiție mai mare pentru producători.
"Problema României nu este însă descoperirea vecinilor și aliaților noștri turci, ci lipsa de strategie și de acțiune în legătură cu ce vrem noi să facem", a punctat Nicolescu.
Pentru Turcia, este o veste bună, în condițiile în care economia, moneda și mediul lor politic aveau nevoie de astfel de vești.
Președintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a anunțat vineri că țara a descoperit cele mai mari depozite de gaze naturale din istoria sa, un câmp din Marea Neagră care ar conține 320 de miliarde metri cubi de gaze naturale, adăugând că există o posibilitate ridicată să fie descoperite și alte resurse în aceeași zonă, transmite Reuters.
Taguri
Articolul anterior Fototerapia vindecă pielea și vă reîntinerește
Articolul următor Parcarea pe străzile Ștefăniță Vodă – Dionisie cel Mic, aproape de finalizare

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Economie

Ultima oră

Titlurile zilei