Ministerul Economiei (ME) negociază cu oficiali din Kazahstan pentru a putea cumpăra sau exporta uraniu din această țară, a declarat Tudor Șerban, secretarul de stat din ME, citat de NewsIn.
- Publicitate -
"Vom negocia toate posibilitățile, fie să cumpărăm uraniu, fie Compania Națională a Uraniului să poată exploata uraniu în această țară. Vom trimite scrisori de intenție Ministerului Energiei și Resurselor Minerale din Kazahstan, în acest sens. În mod sigur, vor urma și alte întâlniri și negocieri, până la sfârșitul acestui an, între cele două țări", a spus Tudor Șerban.
Secretarul de stat din Ministerul Economiei a adăugat faptul că alte țări care ar mai avea resurse de uraniu ar fi Iordania sau țări din Africa, însă resursele din Kazahstan reprezintă o oportunitate pe care România vrea să o folosească.
De asemenea, reprezentanții Companiei Naționale a Uraniului (CNU) au declarat, în primăvară, că doresc să concesioneze perimetre în afara țării, pentru a asigura în viitor necesarul de combustibil pentru unitățile 3 și 4 ale centralei de la Cernavodă, întrucât rezervele naționale sunt limitate. Cele trei variante pe care CNU le are în vedere sunt creșterea producției interne, prin lucrări de dezvoltare în vederea atragerii în circuitul industrial de noi ză-căminte interne, concesionarea de perimetre în afara graniței și importul de concentrate tehnice de uraniu, în scopul rafinării acestora.
În prezent, România nu are o piață a uraniului, unicul furnizor fiind CNU. Prețul uraniului folosit la fabricarea combus-tibilului nuclear pentru CNE Cernavodă este negociat între furnizor și utilizator, respectiv Nuclearelectrica. La nivel mondial există o piață dezvoltată a uraniului, cu un grad ridicat de stabilitate, datorită existenței unor rezerve semnificative de uraniu în zone geografice lipsite de conflicte. (NewsIn)