Sâmbătă, 06 Iunie 2026

România și Malta, în fața Curții de Justiție a UE

de Ion TIȚA-CĂLIN Sâmbătă, 27 Ianuarie 2018 236 < 1 min citire
România și Malta, în fața Curții de Justiție a UE
Comisia Europeană a decis să trimită Malta și România în fața Curții de Justiție a UE pentru neîndeplinirea obligației de a notifica cadrele naționale de politică în temeiul Directivei 2014/94/UE referitoare la instalarea infrastructurii pentru combustibilii alternativi. Cadrele naționale de politică constituie principalul instrument care asigură crearea coordonată a unei infrastructuri suficiente pentru combustibilii alternativi, inclusiv a punctelor de reîncărcare pentru vehiculele electrice și a punctelor de realimentare pentru gaze naturale și hidrogen. Instituirea unor astfel de cadre ajută totodată la evitarea fragmentării pieței interne prin introducerea coordonată a combustibililor alternativi.
Statelor membre li s-a solicitat să notifice Comisiei cadrele naționale de politică până la 18 noiembrie 2016. Până în prezent, Malta și România nu au dat curs acestei solicitări, deși au primit din partea Comisiei o scrisoare de punere în întârziere și un aviz motivat la 15 februarie, respectiv la 13 iulie 2017.
Accelerarea instalării infrastructurii pentru combustibilii alternativi este esențială pentru a le oferi tuturor europenilor o mobilitate ecologică și competitivă, așa cum a anunțat Comisia în "Pachetul privind mobilitatea curată", adoptat în noiembrie 2017.
Taguri
Articolul anterior Celebrul navigator român Dorel Nacou propune organizarea regatei "Raliul Mării Negre"
Articolul următor Incidente și accidente pe mări și oceane

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Economie

Ultima oră

Titlurile zilei