Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului (MEAT) a anunţat, joi, 3 august, că cetăţenii români pot depune sesizari pe site-ul Centrului European al Consumatorilor România pentru rezolvarea problemelor cu compania aeriană Wizz Air.
- Publicitate -
„Acest site este pus la dispoziţia consumatorilor români de Uniunea Europenă, pentru rezolvarea problemelor şi recuperarea prejudiciilor. Este important de reţinut că Protecţia Consumatorului - ANPC nu poate interveni şi nu poate aplica amenzi în acest caz, deoarece Wizz Air nu are reprezentanţă în România", se menţionează într-un comunicat de presă transmis de Ministerul Economiei.
Cetăţenii români pot sesiza Centrul European al Consumatorilor România atunci când întâmpină probleme cu un produs sau un serviciu achiziţionat dintr-un alt stat european, vor să ştie ce drepturi au în timpul unor călătorii în alt stat European şi vor să depună o plângere împotriva unei companii europene, în vederea soluţionării problemei.