Rominservices Therm are un nou acționar

de Ion TIȚA-CĂLIN Marţi, 15 Februarie 2011 629
Grupul Rompetrol a încheiat un acord comercial cu societatea C&C Wealth Management pentru transferul pachetului de acțiuni deținut în cadrul societății Rominservices Therm, compania care furnizează energia termică în orașul Mangalia. Grupul Rompetrol, prin Rominserv - antreprenorul general și Rompetrol SA, a deținut aproximativ 66% din capitalul social al societății. În urma acestei tranzacții, noul acționar și-a asumat respectarea prevederilor contractuale ce decurg din parteneriatul cu autoritățile din Mangalia, urmând să preia totodată și cei 118 angajați ai societății. Pentru susținerea și continuarea furnizării de apă caldă menajeră și agent termic, compania a inițiat în 2005 un amplu proiect de identificare și utilizare de noi surse de energie regenerabilă. În prezent, compania are instalate în Mangalia peste 540 de panouri solare (circa 630 mp), distribuite în 2 din cele 28 centrale termice operate și care asigură apă caldă menajeră și aport la căldură pentru un număr de 660 de apartamente dintr-un total de 800 de apartamente arondate. Investițiile din fonduri proprii realizate de Rominservices Therm din 2003 până în prezent se ridica la aproximativ 2,7 milioane USD, aproape dublu față de suma asumată prin contractul de concesiune, de 1,4 milioane USD. Acestea, împreună cu fondurile alocate de la bugetul de stat și local, au contribuit la modernizarea tuturor celor 28 de centrale și puncte termice, înlocuirea a 83% din totalul rețelelor de distribuție, precum și montarea a peste 800 de aparate de măsură a energiei termice pentru stabilirea corectă a consumului de energie termică la nivelul blocurilor. În anul 2003, Rominservices Therm a preluat in gestiune de la Consiliul Local Mangalia un număr total de 22 de centrale termice, din care 15 nu fuseseră modernizate de 40 de ani, cu randamente de circa 58%. În același timp, rețelele de distribuție a energiei termice înregistrau un coeficient de pierderi de aproximativ 37%. În urma investițiilor efectuate de Grupul Rompetrol și a eforturilor depuse de companie, în prezent randamentul centralelor termice este de 80,5%, iar pierderile pe rețelele de distribuție s-au redus la 11,2%. Mai mult, din decembrie 2010, compania deține în portofoliu încă 5 centrale termice de bloc, numărul total al acestora fiind în prezent de 33. Rominservices Therm este un parteneriat public-privat, creat la finalul anului 2002, între compania Rominserv și Consiliul Local Mangalia. Compania este primul operator privat din România, licențiat în luna septembrie 2003 de Agenția Națională de Reglementare a Serviciilor Comunale, în vederea producerii și furnizării de energie termică.
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Economie

Ultima oră

Titlurile zilei