Rompetrol își extinde prezența, în acest an, cu 13 noi stații
de distribuție carburanți în România, amplasate în zone de interes din toată
țara și pe drumuri de mare viteză. Primele șase stații sunt în diverse faze de
construcție, finalizarea acestora fiind estimată pentru luna aprilie, iar
deschiderea lor, pentru perioada iunie - iulie.
- Publicitate -
„Este
un proiect complex, pentru că îl desfășurăm în trei zone distincte, simultan,
dar beneficiem de suportul unor echipe specializate, cu experiență în astfel de
lucrări. Noile stații vor asigura o creștere a prezenței Rompetrol în zone cu
rol strategic pentru transporturi, în acord cu dezvoltarea infrastructurii naționale.
În continuare, dorim să dezvoltăm rețeaua și suntem deschiși oportunităților
care pot aduce un plus pentru segmentul de distribuție național", a declarat
Laurențiu Colțănel, Director Planificare Rețea și Dezvoltare în cadrul KMG
International (Rompetrol).
Cele 6
stații vor crea un număr total de peste 130 de noi locuri de muncă și vor fi
dotate, fiecare, cu trei pompe multiprodus, o pompă de mare viteză și una cu
AdBlue (aditiv special folosit la motoare diesel, pentru conformare la
standardul Euro 6), skid GPL, dar și câte patru stații de încărcare de 150 kW. Stațiile
vor integra conceptul hei, iar spațiul efectiv pe care va fi desfășurată
fiecare benzinărie este de 273 de metri pătrați.
Astfel,
două stații sunt construite în județul Mureș (localitatea Sânpaul), pe
Autostrada A3, la distanță scurtă de municipiul Târgu Mureș, care vor avea 36
de locuri de parcare pentru autoturisme și 11 locuri de parcare pentru mașini
de mare tonaj.
Lucrările
sunt avansate și la construcția a două stații noi în județul Brașov, pe
varianta ocolitoare a municipiului Brașov, care au capacitate de parcare pentru
59 de autoturisme și 22 de mașini de mare tonaj.
Alte
două stații de carburanți sunt în construcție în municipiul Suceava – Suceava
Ipotești (pe Drumul Național 2, la intrare în Suceava) și Suceava Scheia (pe
varianta ocolitoare). Împreună, cele două stații au o capacitate de parcare
pentru 50 de autoturisme și 20 de mașini de mare tonaj.
Totodată,
lucrările pentru alte șapte noi stații Rompetrol au fost inițiate, în locații
din toată țara – Centura București, Ovidiu (județul Constanța), Iași, Bacău, Timișoara,
precum și două stații pe ruta de ieșire/intrare Republica Moldova, prin Vama
Albița. Acestea vor genera alte circa 130 de locuri de muncă.
Prin
extinderea gamei de servicii și produse oferite, susținute de posibilitatea încărcării
mașinilor electrice și aplicații mobile, stațiile Rompetrol au evoluat în
ultimii 15 ani, devenind centre de servicii și furnizori de energie pentru
clienți. Recent a fost lansată și aplicația mobilă dedicată încărcărilor
electrice (Rompetrol EV-Charge*), unde pot fi consultate în timp real disponibilitatea,
vitezele de alimentare și timpul estimat de așteptare în toate stațiile de
încărcare din rețeaua proprie.
În
2023, Rompetrol a venit, în premieră pentru România, cu un concept nou pentru
spațiile de servicii de pe autostrăzi, prin care a integrat partea de
alimentare cu carburanți/AdBlue, stațiile de încărcare rapidă pentru mașini
electrice, locurile de parcare și relaxare, cu un interior generos, cu
suprafețe triple față de media din celelalte stații Rompetrol.
La
finalul lucrărilor, noile benzinării vor fi preluate în operare de Rompetrol
Downstream, divizia de retail a Grupului KMG International în România.
La
finalul lui septembrie 2025, segmentul de distribuție al Rompetrol în România
cuprindea 1.206 puncte de comercializare, care utilizează exclusiv carburanți
produși în cea mai mare rafinărie din România – Petromidia Năvodari.
*aplicație
disponibilă în Google Play și App Store