Roșiile românești sunt sigure pentru consum

de Ion TIȚA-CĂLIN Luni, 21 Mai 2018 211
Autoritatea Națională Fitosanitară efectuează în această perioadă controale în piețe și la locul de producție (sere și solarii), după recoltare, în vederea prelevării de probe de roșii de la producătorii înscriși în programul guvernamental de sprijin pentru tomate, se arată într-un comunicat de presă. Se urmărește verificarea calității tomatelor, în special pentru a determina reziduurilor de pesticide.

De la apariția primelor tomate și până în prezent au fost prelevate și transmise pentru analize 44 probe, fiind eliberate buletine pentru 30 probe, acestea neînregistrând depășiri ale limitelor maxime admise de reziduuri de pesticide. Astfel, rezultatul analizelor de laborator pentru probele finalizate demonstrează faptul că nici un consumator nu este expus la reziduuri de pesticide care i-ar putea pune în pericol sănătatea.

Autoritatea Națională Fitosanitară asigură consumatorii că roșiile existente pe piață la această oră, din programul de sprijin pentru tomate, sunt sigure pentru consum și că produsele de protecție a plantelor au fost folosite exclusiv în scopul menținerii sănătății plantelor și că au fost aplicate în dozele recomandate de inspectorii fitosanitari, respectându-se timpul de pauză de la aplicare și până la recoltare. În plus, în perioada următoare vor fi intensificate controalele având în vedere numărul mai mare de beneficiari care vor ieși cu tomate pe piață.

Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Economie

Ultima oră

Titlurile zilei