Ieri, în cadrul "Black Sea Conference", Valeriu Nicolae Iones-cu, directorul general al Companiei Naționale "Administrația Porturilor Maritime" SA Constanța, și reprezentanții autorităților regionale, municipale și portuare din România, Austria, Bulgaria și Ucraina au avut discuții în urma cărora s-a convenit forma finală a "Memorandumului de Înțelegere pentru stabilirea unei cooperări în cadrul Comunității de Lucru a Regiunilor Dunării, Regiunilor Mării Negre de Vest și porturile acestora", formă acceptată de Ministerul Afacerilor Externe.
- Publicitate -
Potrivit directorului general, în perioada următoare se vor realiza procedurile interne ale fiecărei părți, iar mai apoi se va trece la semna-rea documentului. După această etapă, partea austriacă va finanța împreună cu UE un prim proiect de evaluare, ce se va finaliza cu recomandări privind direcțiile de dezvoltare. În funcție de aceste direcții, părțile semnatare urmează să inițieze proiecte cu finanțare europeană, în perspectiva exercițiului financiar 2014 - 2020.
Mai mult, în cadrul aceleiași reuniuni s-au pus bazele Proiectului de Cooperare Poarta Multi - Port Regiunea de Vest a Mării Negre, având ca model de succes Asociația Porturilor Mării Adriatice de Nord (NAPA), ce cuprinde porturile Veneția, Trieste (Italia), Rijeka (Croația), Koper (Slovenia).
Scopul Memorandumului de Înțelegere constă în impulsionarea cooperării și coordonării între părțile semnatare pentru o dezvoltare eco-nomică susținută, recunoașterea și definirea premiselor și condițiilor pentru eficientizarea fondurilor și know-how-lui provenite din surse private și publice, definirea unor proiecte comune cu co-finanțare europeană și distribuirea între părți a oricăror fonduri și resurse ca urmare a unui acord separat, au precizat reprezentanții Companiei Naționale "Administrația Porturilor Maritime" Constanța.
Proiectul de Cooperare Poarta Multi - Port Regiunea de Vest a Mării Negre" prevede începerea negocierilor pentru formarea unei organizații după exemplul NAPA și își propune obiective strategice comune în competiția internațională, dezvoltarea unor standarde tehnice comune, finanțarea activităților comune EUSDR, extinderea punctelor tari specifice fiecărui partener, organizarea comună a legăturilor de transport terestre și fluviale (conexiunile cu hinterlandul) și un parteneriat puternic pentru zonele din vecinătate.