S-a înființat Registrul operatorilor intracomunitari Doar cei înscriși în registru au dreptul să efectueze tranzacții intracomunitare // Măsura va contribui la eliminarea firmelor penale și a celor fantomă

de Ion TIȚA-CĂLIN Joi, 01 Iulie 2010 436
În Monitorul Oficial nr. 421, din 23 iulie 2010, a fost publicată OUG nr.54 privind unele măsuri pentru combaterea evaziunii fiscale. În baza ei, se înființează Registrul operatorilor intracomunitari, registru unde se vor declara toate persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA (atât conform art. 153 din Codul fiscal, cât și cei înregistrați doar pentru achiziții intracomunitare, conform art. 153^1, și care efectuează sau intenționează a efectua operațiuni intracomunitare). Astfel, potrivit acestor prevederi, orice contribuabil care va face operațiuni intracomunitare, respectiv livrări și achiziții intracomunitare de bunuri taxabile în România, inclusiv operațiuni triunghiulare și prestări de servicii, va trebui să solicite organului fiscal înscrierea în Registrul operatorilor intracomunitari, înainte de efectuarea respectivei tranzacții. Înscrierea se face pe baza unei cereri (formular 095), însoțită de cazierul judiciar al administratorilor și al asociaților (mai puțin în cazul societăților pe acțiuni). Organul fiscal va emite decizia de înscriere, respectiv respingere a cererii, în maxim 10 zile de la data depunerii, pentru cei ce se înregistrează în scopuri de TVA, conform art.153 sau 153^1 din Codul fiscal, iar în cazul celor care sunt deja înregistrați în scopuri de TVA și solicită doar înscrierea în Registrul operatorilor intraco-munitari, se va verifica situația administratorilor sau asociaților, respectiv cazierul judiciar și se va dispune de îndată aprobarea sau respingerea cererii. Radierea din registru se va face fie în urma unei cereri depuse de contribuabil în acest sens, fie din oficiu, de către organul fiscal, pentru contribuabilii ce figurează în lista contribuabililor inactivi, a celor ce se află în inactivitate tem-porară, a celor ce în anul următor înscrierii nu au mai efectuat operațiuni intracomunitare, a celor care solicită anularea înregistrării ca plătitor de TVA potrivit legii. Tot din oficiu, organul fiscal va anula înscrierea din Registrul operatorilor intracomunitari a persoanelor impozabile care au ca asociat sau administrator o persoană împotriva căreia s-a dispus acțiunea penală în legătură cu tranzacții intra-comunitare. Cererile de înscriere în registru se depun începând cu data de 1 iulie 2010, iar registrul va fi operațional de la 1 august.
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Economie

Ultima oră

Titlurile zilei