Scandalul Euroins produce pagube în bugetele constănţenilor. "Am pus cruce banilor!"

de Sorin MIHALACHE Miercuri, 14 Iunie 2023 3635
Românul e-nvăţat cu pierderea mai ceva ca măgarul cu bătaia. S-au „topit” într-o noapte averi, case, maşini, chiar şi neveste, ce mai contează 3-400 de lei pentru o banală asigurare auto. Scandalul falimentului Euroins România scoate bani şi din buzunarele constănţenilor. Sigur, există o procedură de restituire, însă cei mai mulţi dintre asiguraţi le-au pus deja cruce.
„Am încheiat asigurarea auto la Euroins la începutul anului, cu puţin timp înainte de a începe scandalul falimentului. Am optat pentru varianta pe un an, pentru care am plătit 1.100 de lei. Mai nou, am aflat că, din toamnă, va trebui să fac o nouă poliţă RCA. Alţi bani, altă distracţie! Din calculele mele, pierd cel puţin 400 de lei, pe care nu cred să îi mai recuperez vreodată, le-am pus deja cruce”, îşi spune cu năduf supărarea Alexandru D., un constănţean care a avut neşansa de a încheia o poliţă la societatea falimentară.
Aşa cum se întâmplă în astfel de situaţii, sunt şi victime colaterale, mai exact şoferii, dar şi cei care au ghinionul de fi tamponaţi de maşini cu asigurare Euroins.
Săptămâna trecută, Tribunalul Bucureşti a deschis procedura falimentului societăţii de asigurare. În urma acestei decizii, poliţele de asigurare emise deja de Euroins România mai sunt valabile doar până la data de 8 septembrie 2023, exceptând poliţele de garanţii, pentru care termenul de valabilitate se împlineşte la data de 7 noiembrie 2023.
Ce s-ar putea face pentru a evita pierderile?
Potrivit legii, după împlinirea termenelor menţionate, poliţele emise de Euroins România încetează de drept, fiind necesară încheierea unor poliţe noi. Însă, până atunci, potrivit legii, persoanele care au suferit daune acoperite de poliţe de asigurare emise de Euroins România, dar şi clienţii societăţii care solicită returnarea parţială a primei de asigurare vor trebui să se adreseze Fondului de Garantare a Asiguraţilor, analiza cererilor urmând a se face în ordinea primirii acestora.
„În acest răstimp de 90 de zile, asiguraţii au posibilitatea să renunţe la poliţa deţinută în acest moment, să facă o solicitare de reziliere către Fondul de Garantare şi să aleagă un alt asigurator. Aici, se deschide o altă discuţie. Cazul falimentului Euroins nu este nici primul şi, cu siguranţă, nici ultimul de pe piaţa din România. De-a lungul timpului, au existat jucători care au practicat preţuri de dumping, suspect de mici, acesta fiind şi motivul pentru care şoferii le alegeau masiv. Ei bine, nu îţi pui întrebarea: de ce aici plătesc un preţ mic, iar la concurenţă se putea ajungea chiar şi la dublul sumei? Este un risc pe care tu, consumator, trebuie să ţi-l asumi.
De aceea, îi sfătuiesc pe constănţeni ca, atunci când trebuie să încheie nu numai o poliţă RCA, ci orice tip de asigurare, să se informeze foarte bine despre firma cu care colaborează, să analizeze plusurile şi minusurile, termenii şi condiţiile din contract. Alegeţi o firmă puternică, de top, chiar dacă aveţi mai mult de plată. Sigur, preţul este un element important, dar uite că se poate ajunge în asemenea situaţii”, a precizat Stoica V., specialist constănţean în asigurări.
XXX
Pe de altă parte, şi multe service-uri auto au început să refuze şoferii cu poliţe RCA, pe motiv că decontul facturilor ar urma să se facă peste foarte multe luni. Totul se repară cu banul jos. Aşadar, grijă mare şi circulaţi cu atenţie pe şosele, pentru că nici nu ştiţi cine vă poate lovi! 
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Ultima oră

Titlurile zilei