Se așteaptă deschiderea primilor kilometri din A0. Când se va circula de la Pitești la Constanța doar pe autostradă

de Madalina PETRESCU Miercuri, 20 Septembrie 2023 917
Așteptată de ani buni de șoferi, A0, noua centură a Capitalei, va avea în această toamnă primii kilometri deschiși traficului, conform promisiunilor oficialilor de la Transporturi.

Autostrada ar urma să ne scape de aglomerația de la intrarea în Capitală, dar și de cozile care se formează pe actuala centură. Dintre cei 100 de kilometri pe care îi va avea, doar 70 sunt în curs de execuție. Întreaga autostradă ar trebui să fie finalizată în 2027.

La orele prânzului, pe unul dintre cele mai avansate loturi ale Autostrăzii de Centură, care înconjoară Capitala, șantierul era plin de muncitori și utilaje. Lucrările au ajuns la 90%.

Lotul 2 din partea de sud, între Vidra și Bragadiru, are puțin peste 16 kilometri și, potrivit contractului, trebuia să fie gata în luna mai a acestui an. Mai mult, au fost promisiuni să fie deschisă o porțiune încă de anul trecut, dar constructorul, o firmă din Turcia, s-a mobilizat greu, iar lucrările ar urma să fie gata spre finalul acestui an.
Deschis traficului, de luna viitoare, va fi lotul 2 din Nord, între Corbeanca şi Afumați, de 19 km, unde lucrează un constructor român.

Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor: „Ce îmi doresc ca în perioada estivală a anului 2024 să ne prindă în situația următoare să venim dinspre Pitești pe A1, și să se poată merge pe autostradă până la Constanța, să nu se mai intre prin București, să fie gata toate cele trei loturi.

Autostrada A0 are o sută de kilometri și este împărțită în 7 loturi, însă doar trei sunt avansate. Pe restul porțiunilor, constructorii avansează lent, în timp ce alții abia de acum încolo se pot apuca de treabă.”

După patru ani de la lansarea licitației, oficialii de la Transporturi au reușit cu greu să atribuie contractul pentru primul lot. Acest tronson de drum, dintre Autostrada A1 Bucureşti - Piteşti şi DN 1, ar trebui să fie gata până în 2026 – și costă 815 milioane de lei, fără TVA, informează stirileprotv.ro

Ionuț Ciurea, Asociația pro infrastructura: „Lotul care s-a semnat astăzi este foarte, foarte întârziat, licitația a fost în 2019. Este un lot esențial, pentru că va lega DN1 de A1, este una dintre cele mai aglomerate, parte din inelul de centură al Capitalei, este un lot crucial.”

Între timp, oficialii au semnat încă două contracte. Este vorba de Tronsonul 4 al Autostrăzii Sibiu-Făgăraș, de 16 km autostradă și 5 kilometri drum de legătură. Contractul costă 1,19 miliarde de lei fără TVA.

În paralel, s-a semnat și primul contract al autostrăzii care va uni Moldova cu Transilvania. Contractul pentru proiectarea și execuția Secțiunii 3 din Autostrada A8, tronsonul Leghin-Târgu Neamț, are aproximativ 30 de kilometri și costă peste 1,5 miliarde de lei fără TVA.

Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Economie

Ultima oră

Titlurile zilei