Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a declarat că proiectul Unităţilor 3 şi 4 de la Cernavodă trebuia să se facă folosind tehnologie canadiană pentru că acesta deja există la Unităţile 1 şi 2 şi a fost adoptată în Parlament o lege în acest sens.
- Publicitate -
„Unităţile 3 şi 4 trebuia să se facă cu tehnologia canadiană, că asta avem acolo. Şi s-a adoptat şi o lege în Parlamentul României, pe un acord interguvernamental. Pe baza legii s-a făcut acest contract.
După 20 de ani, în sfârşit a fost semnat contractul şi se fac încă 1.400 megawaţi la Cernavodă”, a explicat Burduja.
De asemenea, în opinia ministrului, proiectul Neptun Deep este o şansă nu doar pentru România să fie pe deplin independentă energetic, ci este o şansă şi pentru Republica Moldova, şi pentru Ungaria, şi pentru alte state din regiunea noastră de a evita dependenţa de Rusia.
„Altfel, vom rămâne dependenţi de cei care au obişnuinţa să închidă robinetul când ţi-e lumea mai dragă", a precizat ministrul Economiei.