Duminică, 07 Iunie 2026

Sectoare din economie vor primi sprijin european

de Madalina PETRESCU Joi, 22 Octombrie 2020 130 < 1 min citire
Sectoare din economie  vor primi sprijin european
Sectorul vinului şi cel al distribuţiei tradiţionale de bunuri de larg consum vor primi fonduri europene, odată cu aprobarea prin Lege a Ordonanţei 130/2020 de către Parlament, a anunţat Asociaţia Companiilor de distribuţie de Bunuri din România, citează Agerpres. Asta după ce, asociaţia a făcut nenumărate demersuri la Comisia Europeană şi la Parlamentul României pentru ca cele două sectoare greu încercate de pandemia Covid-19 să fie cuprinse în Ordonanţa 130/2020, după ce iniţial Guvernul le-a exclus din lege.
Asociaţia a atras atenţia că sectoarele vitivinicol şi distribuţia tradiţională de bunuri sunt furnizori HoReCa, fiind drastic afectate de căderea acestei pieţe, atât prin diminuarea vânzărilor cât şi prin retururile primite. Cele două sectoare economice deţin o cifră de afaceri de peste 5 miliarde de euro.
Taguri
Articolul anterior Centru european de cunoștințe privind biodiversitatea
Articolul următor România preia conducerea Autorității Europene pentru Muncă

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Economie

Ultima oră

Titlurile zilei