Piața souvenir-urilor la Eforie Șepcile și tricourile de marinar se vând în draci!

de Cuget Liber Luni, 20 Iunie 2011 811
Până să ajungi pe plaja de la  Eforie, trebuie să dai o raită prin magazine, chioșcuri și tarabe. Prețurile sunt acceptabile, iar diversitatea produselor sigur te vor face să găsești ceva pe plac. Șorturile de bărbați pornesc de la 20 lei, pantalonii scurți de damă de la 12 lei, iar un costum de baie variază între 20 și 65 lei, în funcție de magazin. Tricourile, rochiile, maieu-rile imprimate cu dungi marinărești și imprimeurile cu ancoră sau cârmă sunt produse nelipsite și care se vând cel mai bine. De asemenea, de mare efect sunt și șepcile de marinar; prețul lor - între 15 și 18 lei. Alte suveniruri preferate sunt delfi-nii de pluș, brelocurile și magneții de frigider. Vânzătorii spun că cei mai mulți preferă astfel de obiecte mărunte, dar de efect, pentru că sunt fie o amintire frumoasă, fie o atenție pentru cei de acasă. Turiștii străini sunt interesați cu predilecție de lucrurile inscripționate cu "România". Cănile, obiectele de decor, păpușile îmbrăcate în port popular sunt cele mai cerute. De asemenea, electrocasnicele sunt și ele cumpărate. Comercianții spun că cei mai mulți care intră în magazin și văd ceva ce nu au acasă cumpără pe loc. Magazinele mari cu "de toate" și cu reclame de genul "Cele mai mici prețuri" sau "Oferte!" atrag imediat. Diana SOLOMON
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Economie

Ultima oră

Titlurile zilei