Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Servicii de piaţă, agricultură, aviaţie. INFO economic

de Sorin MIHALACHE Vineri, 21 Martie 2025 181 1 min citire
Servicii de piaţă, agricultură, aviaţie. INFO economic
l Volumul cifrei de afaceri din serviciile de piaţă prestate populaţiei a scăzut atât ca serie brută cu 0,5%, cât şi ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate cu 1,7%, în luna ianuarie 2025 faţă de luna ianuarie 2024, informează Institutul Naţional de Statistică.
Scăderea activităţii de servicii de piaţă prestate populaţiei a venit ca urmare a declinului înregistrat la activităţile agențiilor turistice şi tur-operatorilor (-26,3%) şi la activităţile de jocuri de noroc şi alte activităţi recreative (-9%).
l Bugetul aferent Submăsurii 4.1.1. - Investiţii în exploataţii agricole a fost suplimentat, în aşa fel încât toate proiectele declarate eligibile să poată fi susţinute financiar pentru implementare, a anunţat Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale. Majorarea bugetului a fost posibilă în urma demersurilor derulate de Autoritatea de Management pentru PNDR 2014-2020 şi Planul Strategic PS PAC 2023-2027.
Astfel, disponibilul actual aferent SM 4.1.1 „Investiţii în exploataţii agricole” va putea acoperi finanţarea tuturor proiectelor cu statut de eligibil - fără finanţare.
l Compania aeriană românească AnimaWings a intrat în posesia a două noi aeronave Airbus A220-300, sosite recent din fabrica Airbus din Mirabel, Canada, primele dintr-un contract amplu de livrări în regim leasing prin locatorul de aeronave comerciale - Azorra.
De asemenea, până la jumătatea lunii aprilie 2025, ar urma să fie recepţionată încă o aeronavă Airbus A320, la timp pentru sezonul curselor charter, care este în plină desfăşurare după data de 1 mai, când începe operarea către cele mai multe destinaţii de vacanţă. 
Taguri
Articolul anterior Consilierii locali, convocați în ședință! Taxa de 200 de lei pentru autoturisme ar putea fi abrogată
Articolul următor Arestat pentru pornografie infantilă. Printre victime un bebeluș de 1 an

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Economie

Ultima oră

Titlurile zilei