Sezonul estival trece, fraudele rămân Activitatea a peste 40 de firme a fost suspendată, din cauza lipsei caselor de marcat

de Paul NĂSĂUDEANU Sâmbătă, 26 Iulie 2008 268
Și în acest an, comisarii Gărzii Financiare se confruntă cu aceleași probleme, în ceea ce privește activitatea sezonieră din stațiunile de pe litoral. "Deși au fost atenționați în nenumărate rânduri, foarte mulți agenți economici de sezon refuză să folosească aparatele de marcat. De pe 16 iunie și până azi, a fost suspendată activitatea a 41 de operatori economici. Numai în săptămâna 11 – 17 iulie, s-au aplicat 20 de amenzi contravenționale, în valoare totală de 160.000 lei", spune Cristian Radu, comisarul șef al Gărzii Financiare Constanța. Nici firmele constănțene cu activitate permanentă nu au fost ignorate. Astfel, în urma verificărilor efectuate la SC Plast Met Yon SRL din Costinești, comisarii au descoperit că firma efectuase tranzacții cu deșeuri reciclabile, în valoare totală de 4,89 milioane lei, fără a putea prezenta însă do-cumente legale de proveniență. Drept urmare, patronii s-au ales cu o amendă de 5.000 lei. De asemenea, Garda Financiară a confiscat contravaloarea fierului vechi și pet-urilor vândute fraudulos de către firmă. Și SC Delta Fer SRL din Cuza Vodă desfășura activități cu deșeuri de fier vechi, realizând tranzacții de circa 1,1 milioane lei. La controlul gărzii, patronii nu au putut să dovedească înregistrarea veniturilor în evidența contabilă. Prejudiciul adus bugetului de stat a fost calculat la circa 331.000 lei. Mai multe amenzi de 8.000 – 10.000 lei au fost aplicate agenților economici care nu aveau sau nu utilizau aparatele fiscale de marcat (SC Geo&Caty Prod SRL Cumpăna, SC AI Team Prest SRL Constanța). Până la remedierea situației, activitatea firmelor a fost suspendată.
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Economie

Ultima oră

Titlurile zilei