Sindicaliștii de la mediu amenință cu acțiuni de stradă

de Ion TIȚA-CĂLIN Luni, 08 Iulie 2013 102
Federația Națională de Mediu ECOLOGISTUL protestează față de prevederile OUG nr. 77/2013 privind asigurarea funcționalității administrației publice locale, a numărului de posturi și reducerea cheltuielilor la instituțiile și autoritățile publice, se arată într-un comunicat de presă primit la redacție.


Acest act normativ prevede reducerea cu 4% a posturilor ocupate din cadrul unor instituții publice, printre care și Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice. În ultimii ani, Ministerul Mediului și instituțiile aflate în subordine au beneficiat de restructurări succesive,  impuse prin nu mai puțin de patru ordonanțe de urgență (OUG 1249/2009; OUG 918/2010; OUG 774/2011; OUG 1000/2012). 

Din nou, sub pretextul "eficientizării" actului administrativ are loc de fapt o reducere colectivă mascată, care, în lipsa unor criterii de selecție, este lăsată la latitudinea șefilor. Aceștia decid pe cine concediază "în conformitate cu analizele proprii". Asistăm de fapt la un nou val de politizare a actului administrativ, deoarece nu este prevăzut un pachet de criterii independent și uniform, selecția personalului depinzând în cea mai mare măsură de subiectivitatea superiorilor. 

Toate aceste măsuri de tip hei-rupist, adoptate fără o dezbatere serioasă, în condițiile în care angajații vizați sunt funcționari publici, iar statutul lor este reglementat de Legea 188 privind Statutul funcționarilor publici au subminat și continuă să submineze eficiența actului administrativ, capacitatea instituțională și puterea agențiilor de mediu. Federația Națională de Mediu ECOLOGISTUL va acționa prin toate mijloacele legale pentru apărarea membrilor săi în fața arbitrariului impus politic, mergând până la acțiuni de stradă și greviste. 


Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Economie

Ultima oră

Titlurile zilei