Federația Națională a Sindicatelor din Administrație a adresat o scrisoare premierului Victor Ponta, în care își exprimă stupoarea că la solicitarea privind deblocarea posturilor vacante și plata orelor suplimentare, guvernul a răspuns printr-un proiect de ordonanță de urgență de reducere a posturilor vacante din administrația publică locală. Practic se desființează 24% din locurile de muncă, fiind ocupate efectiv doar 76% din posturi.
- Publicitate -
"Federația Națională a Sindicatelor din Administrație, respinge categoric un astfel de proiect de act normativ și vă solicită insistent să reconsiderați astfel de propuneri și să analizați mai responsabil, nuanțat și pe termen lung situația din administrația publică locală, în folosul cetățenilor României" - se arată în mesaj.