Spațiul aerian românesc s-a deschis aseară Șase zboruri au fost anulate ieri la Aeroportul Internațional Mihail Kogălniceanu, generând pierderi financiare

de Ion TIȚA-CĂLIN Marţi, 20 Aprilie 2010 346
Aseară, secretarul de stat din Ministerul Transporturilor, Marin Anton, a anunțat deschiderea spațiului aerian românesc, odată cu deschiderea tuturor aeroporturilor din România. Potrivit oficialului din minister, prognozele sunt favorabile și este posibil să nu mai apară probleme generate de erupția vulcanului din Islanda Societatea Națională Aeroportul Internațional Mihail Kogălniceanu a anunțat că luni, 19 aprilie 2010, până la ora 14, au fost anulate 6 zboruri (decolări și aterizări) din cauza norului de cenușă generat în urma erupției vulcanice din Islanda. Este vorba de cursele companiilor Carpatair (înspre și dinspre Timișoara) și Ryanair (înspre și dinspre Bologna și Pisa). Pentru aeroport, anularea acestor zboruri a dus la pierderi de 10.000 euro. Pasagerii au fost rugați să contacteze companiile aeriene pentru informații despre zborurile programate. Pe site-ul aeroportului (www.mk-airport.ro) sunt postate informațiile actualizate despre orarul zborurilor.
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Economie

Ultima oră

Titlurile zilei