Vineri, 05 Iunie 2026

Stabilirea bugetului pe 2009 dă șah guvernului Boc

de Paul NĂSĂUDEANU Joi, 29 Ianuarie 2009 231 1 min citire
Negocierile de ieri dintre sindicate, patronate și ministere s-au încheiat fără a se ajunge la nimic concret. Nu a fost luată nici o decizie în legătură cu înghe-țarea majorării salariilor bugetarilor sau reducerea angajaților din aparatul de stat.
Premierul Emil Boc a garantat doar că astăzi vom avea "răspunsuri la toate întrebările" și că statul va investi masiv în economie.
"10 miliarde euro, adică 20% din buget, vor merge în investiții, care să genereze locuri de muncă și creștere economică, pentru a face față crizei. Avem și o componentă socială, prin care vrem să îi ajutăm pe cei vulnerabili, șomerii sau cei cu pensii mici. Trebuie să luăm decizii raționale, care să îmbine ambele componente, socialul și economicul", a declarat, ieri, premierul Emil Boc.
Președintele Traian Băsescu a fost prezent la negocieri, reamintind de pre-viziunile economice sumbre, care implică o intervenție puternică a statului, care să mențină România pe linia de plutire.
Reprezentanții patronatelor au ieșit de la negocieri la fel de confuzi cum intraseră, singurele comentarii făcute referindu-se la un balans între salariile private și salariile bugetarilor.
Ministrul finanțelor, Gheorghe Pogea, s-a mulțumit doar să "întărească" spusele premierului Emil Boc.
Per ansamblu, guvernanții au dat senzația că stabilirea bugetului de criză este o sarcină mult prea complicată, în condițiile în care guvernul însuși este "crizat" de interese politice și nepotriviri de idei.
Taguri
Articolul anterior 25 de foști angajați ai Agroexport nu și-au primit încă salariile restante
Articolul următor Pe numere

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Economie

Ultima oră

Titlurile zilei