Standarde de pregătire și certificare armonizate la nivel UE, pentru navigatorii fluviali

de Ion TIȚA-CĂLIN Miercuri, 10 Septembrie 2014 228
În zilele de 11 și 12 septembrie 2014, Centrul Român pentru Pregă-tirea și Perfecționarea Personalului din Transporturi Navale - CERONAV va organiza, în colaborare cu Facultatea de Ingineria și Managementul  Sistemelor Tehnologice, din cadrul Universității Craiova, seminarul de promovare a armonizării standardelor de pregătire și certificare a personalului navigant fluvial, se arată în comunicatul dat publicității.

Evenimentul este organizat în cadrul proiectului HINT - Harmonized Inland Navigation and Tranport  through education and information technology coordonat de CERONAV și va avea loc la Drobeta Turnu Severin. Participă specialiști din domeniul navigației pe ape interioare, reprezentanți ai Asociației EDINNA - Education in Inland Navigation și ai Comisiei Centrale pentru Navigația pe Rin (CCNR).

"Evenimentul este deosebit de important având în vedere strategia CERONAV de promovare și sus-ținere la nivel european a imple-mentării unor standarde comune de pregătire pentru personalul fluvial de-a lungul întregului coridor pan-european Rin - Main - Dunăre, dar și prezența reprezentanților din Austria, Slovacia, Franța, Olanda și Serbia. Seminarul de la Drobeta Turnu Severin face parte dintr-o serie de evenimente similare organizate în cele opt țări participante la proiectul HINT și este al doilea din România, primul fiind organizat la Galați, în luna iunie 2014. Organizarea a două evenimente în România, în localități aflate aproape de capetele sectorului românesc al Dunării garantează o mai bună informare și diseminare în rândul părților interesate, concentrate în principal în aceste zone, și pe a căror contribuție contăm" a declarat Ovidiu Cupșa, directorul general al CERONAV.

Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Economie

Ultima oră

Titlurile zilei