Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Staţiile de pompare de la Negru Vodă vor fi repornite

de Madalina PETRESCU Vineri, 26 Martie 2021 687 < 1 min citire
Staţiile de pompare de la Negru Vodă vor fi repornite
Directorul general al Agenției Naționale de Îmbunătățiri Funciare (ANIF), Ştefan Constantin, a declarat, vineri, 26 martie, în cadrul unei conferinţe online, că un obiectiv important pentru acest an este repornirea celor două staţii de pompare de la Negru Vodă, din judeţul Constanţa.
Să nu uităm, în 2020, Constanța a fost județul cel mai afectat de secetă. Astfel, urmează să fie alimentat cu apă canalul magistral Negru Vodă și stația de pompare Basarab Pădure, care n-au mai fost funcționale de zeci de ani", a spus directorul general ANIF. Staţiile de pompare de la Agenţia Națională de Îmbunătățiri Funciare are în derulare, în acest an, 35 de obiective de investiții, din care 18 vor fi finalizate, cu o alocare financiară de 350 milioane de lei. Alte 200 milioane de euro vor veni prin intermediul Planului Național de Reziliență și Redresare (PNRR) și vor fi direcționați pentru programul care vizează punerea în funcțiune a canalului Siret- Bărăgan. 
Taguri
Articolul anterior Provocarea scoțianului
Articolul următor Asociaţia Producătorilor Agricoli Dobrogeni a semnat o colaborare cu Asociaţia Producătorilor de Porumb din România

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Economie

Ultima oră

Titlurile zilei