Vineri, 05 Iunie 2026

Știri din industriile mării

de Ion TIȚA-CĂLIN Luni, 02 Decembrie 2019 327 1 min citire
Știri din industriile mării
La data de 1 decembrie 2019, în șantierele navale românești de la Marea Neagră se afla la reparații o flotilă de 19 nave străine. Din total, cinci nave sunt reparate la Șantierul Naval Constanța, nouă nave la Midia și cinci nave la Mangalia. 
XXX 
Ieri, în portul Constanța, se aflau sub operațiuni de încărcare - descărcare un număr de 30 de nave, iar în portul Midia, 3 nave. Din totalul de 33 de nave, 12 nave operează cereale, 4 nave - hidrocarburi, 3 nave - cherestea, 4 nave - produse chimice, o navă - șrot, o navă - materii prime siderurgice, o navă - fier vechi, 2 nave - animale vii, 2 nave îngrășăminte și 2 nave - produse metalice. 
Navele aflate sub operare sunt, în general, de capacitate mică și medie. Cea mai mare este nava "Altai" (249 metri lungime), care descarcă 84.800 tone de țiței la Oil Terminal. 
În rada portului Constanța, așteaptă 7 nave să intre la operare, iar la Midia, 2 nave. 
XXX 
Un număr de 65 de nave cu mărfuri și-au anunțat sosirea în portul Constanța, în următoarele două săptămâni, iar în portul Midia, vor veni 5 nave. Din totalul de 70 de nave, 28 nave sunt cu mărfuri containerizate, 4 nave vor opera produse metalurgice, 7 nave vor descărca hidrocarburi, 7 nave vor încărca cereale, 4 nave vor descărca materii prime siderurgice, 3 nave - produse chimice, 4 nave - șrot, 2 nave - cărbune, 2 nave - fier vechi și o navă pelete de soia. Printre cele mai mari nave așteptate se numără portcontainerele "Maersk Kyrania", "Maersk Klapeida", "Maersk Kithira", "CMA CGM Congo", "CMA CGM Ural", "CMA CGM Volga", fiecare având 300 metri lungime. 
Taguri
Articolul anterior Incidente și accidente pe mări și oceane
Articolul următor Un bărbat eliberat în baza recursului compensatoriu și-a ucis iubita. În 2008 și-a mai omorât una

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Economie

Ultima oră

Titlurile zilei