Ştreang la gâtul firmelor mici. "S-a primit cumva ordin să fim distruşi?"

de Sorin MIHALACHE Vineri, 04 August 2023 4161
Guvernanţii - ori împinşi de la spate de forurile europene care finanţează România, ori din propria prostie - le-au pus gând rău firmelor mici. În loc să le încurajeze să se dezvolte, să poată absorbi la un moment dat personal din „armata” funcţionarilor publici, statul se pregăteşte să le pună… ştreangul de gât.
Într-un top naţional al radierelor de firme în primele şase luni ale anului, dat publicităţii de Registrul Comerţului, Constanţa ocupă o poziţie fruntaşă, iar tendinţa mai mult ca sigur că se va menţine, poate chiar se va accentua. Şi asta nu numai pentru că vechea Cetate a Tomisului este „moartea pasiunii” pentru firmele neracordate la conducta banilor publici, ci pentru că autorităţile de la Bucureşti, disperate să reducă din deficitul bugetar, pregătesc un pachet de măsuri de austeritate în urma cărora mulţi salariaţi vor suferi pierderi semnificative la simbrie, iar firmele mici vor avea grave probleme în a se menţine pe linia de plutire.
Mama lor de procente!
Cel mai probabil, Guvernul va creşte impozitul pe venitul unor microîntreprinderi, va majora impozitul pe dividende, de la 8% la 10%, va elimina facilităţile fiscale acordate, de exemplu, construcţiilor şi industriei IT, iar TVA va creşte în multe sectoare de activitate.
Firmele fără angajaţi primiseră un balon de oxigen în urma ordonanţei 16/2022, graţie căreia treceau de la 3% impozit pe venit la 16% impozit pe profit, iar de la 1 ianuarie 2023, microîntreprinderile care aveau o cifră de afaceri sub 500.000 de euro trecuseră de la impozitul pe venit de 1% la impozitul pe profit de 16%.
Cel mai probabil, conform planului anunţat, firmele mici, care realizează venituri peste 300.000 de lei, vor trece de la 1% la 3% impozit pe venit, la fel ca în cazul firmelor ce prestează activităţi de editare a jocurilor de calculator, de editare a altor produse software, de realizare a soft-ului la comandă (software orientat client), restaurante, alimentaţie (catering) pentru evenimente, baruri şi alte activități de servire a băuturilor, activităţi juridice, de asistenţă medicală generală, specializată sau stomatologică.
De asemenea, dacă un IMM are un venit mai mare de 300.000 de lei, dar mai mic de 500.000 de euro, iar marja de profit este de peste 30%, atunci acesta va intra automat la impozitarea de 16% pe profit.
Dezvoltarea, ce cuvânt frumos…
Patronii micilor firme privesc îndreptăţiţi cu îngrijorare spre viitor şi încă mai speră ca măsurile vehiculate pe surse să rămâne doar la stadiul de teorie. Slabe şanse însă!
„Noi, firmele mici, care ar trebui, cel puţin teoretic, să fim motorul economiei, vom fi cei mai afectaţi. Haideţi să vă dau un exemplu concret. Facturez lunar în jur de 40.000 de lei, deci ajung la o cifră de afaceri de aproximativ 500.000 de lei. La impozitul de 1%, plăteam 5.000 de lei. Din ce se aude, dacă trecem la 3%, voi plăti 15.000 de lei, iar dacă marja de profit va fi de 30%, taxele vor fi de circa 25.000 de lei.
Sunt diferenţe mari, absurde, care nu vor putea fi acoperite. Vom căuta soluţii doar pentru a ne menţine în piaţă, nici vorbă de dezvoltare. Nu ştiu cine ia asemenea decizii, dar este clar că este rupt de realitate, n-a condus în viaţa lui o firmă, să vadă cum se aleargă după clienţi, furnizori, ce eforturi se fac pentru a plăti taxe, impozite sau salarii. Sau este pur şi simplu răuvoitor, o fi primit ordin să distrugă firmele mici, motorul economiei naţionale”, a declarat, pentru „Cuget Liber”, George I., patronul unei mici firme constănţene de producţie publicitară.
Planuri de repliere
În asentimentul interlocutorului nostru sunt toţi micii antreprenori constănţeni. Firesc, nu ai cum să te bucuri când statul, care n-a muncit cot la cot cu tine, vine şi îţi vâră tot mai adânc mâna-n buzunar. Cum se vor replia firmele, se va ajunge la disponibilizări, se va pune lacătul pe uşă, se vor muta facturi de pe o firmă pe alta, tocmai pentru a evita depăşirea de plafoane? Rămâne de văzut după ce deciziile guvernanţilor vor deveni oficiale. 
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Economie

Ultima oră

Titlurile zilei