Un pod plin de promisiuni! Aşa au muncitorii de la Şantierul Naval Damen 2 Mai Mangalia, principalul angajator din sudul litoralului aflat într-o situaţie dramatică, la un pas de faliment. Vineri, oamenii şi-au strigat din nou durerea-n stradă, de această dată la Bucureşti, unde li s-a spus să aibă răbdare, că se poartă negocieri cu un investitor important, că totul va fi bine…
- Publicitate -
Sute de membri ai Sindicatului Liber Navalistul din cadrul Şantierului Naval Damen 2 Mai Mangalia au protestat vineri, 7 februarie, la Bucureşti, în faţa sediului Ministerului Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului şi Turismului, împotriva deciziei companiei de a concedia 263 de angajaţi. Muncitorii au cerut statului român să intervină urgent şi să ia măsuri pentru redresarea şantierului.
„Vrem să muncim!”, au strigat cu toată puterea sindicaliştii, care l-au întâmpinat cu un cor de huiduieli pe ministrul Economiei, Bogdan Gruia Ivan. Un ministru care şi-a intrat în pâine în decembrie 2024 şi care, mai mult de empatie, nu prea a avut ce prezenta concret. În schimb, promisiunile au curs şi de data aceasta.
„Ştiu ce se întâmplă la Mangalia, ştiu cât de important este pentru dumneavoastră şantierul naval, principalul angajator din zonă. Credeţi-mă că de trei săptămâni nu am putut dormi de grija oamenilor de acolo. Căutăm soluţii prin care să vă întoarceţi înapoi la muncă. I-am spus dlui Gobeajă (n.r. - Laurenţiu Gobeajă, preşedintele Sindicatului Liber Navalistul din Şantierul Naval Damen 2 Mai Mangalia), la minister, în a doua zi de mandat, că voi veni la Mangalia când voi avea o soluţie clară.
Astăzi (n.r. - vineri, 7 februarie), pot să vă spun că avem soluţia pentru a închide amiabil conflictul cu cei de la Damen şi, pe de altă parte, că avem discuţii avansate cu cineva care să vină şi să preia şantierul. În clipa în care batem palma cu noul investitor, veţi fi primii care vor afla.
Nu pot promite însă lucruri pe care nu le pot onora”, a declarat, în faţa muncitorilor, ministrul Gruia Ivan.
Acesta a subliniat faptul că a discutat şi cu reprezentanţii administratorului judiciar, CITR, şi că se fac eforturi pentru a opri concedierile anunţate.
„Cum vom găsi investitorul care să asigure fondul de salarii, de 3,5 milioane de euro lunar, putem opri disponibilizările. Am purtat discuţii şi cu administratorul judiciar, să vedem cum putem amâna concedierile", a mai spus ministrul Economiei.
Surse din domeniu susţin că Damen va înceta contractul prin care deţine 49% din acţiuni. Şase investitori ar fi interesaţi de şantierul din Mangalia, dar statul român îşi va menţine dreptul de a cumpăra acţiunile Damen.
Scrisoare către ambasada olandeză
Sindicatul Liber Navalistul a cerut intervenţia Ambasadei Regatului Ţărilor de jos pentru ca managementul şantierului naval să-şi asume responsabilitatea şi să găsească soluţii pentru redresarea unităţii.
„Damen Holding BV trebuie să-şi asume responsabilitatea care îi revine, în calitate de acţionar şi deţinător al managementului operaţional al şantierului şi să intervină urgent pentru redresarea acestuia. Solicităm statului olandez, împreună cu grupul Damen, să identifice în discuţiile cu reprezentanţii SN 2 Mai SA şi ai statului român cea mai bună opţiune pentru rezolvarea disputelor contractuale, financiare şi legale, pentru a salva şantierul din Mangalia şi a preveni un dezastru economic şi social irevocabil. Relansarea şantierului din Mangalia este responsabilitatea celor doi acţionari şi necesită implicarea lor urgentă!", se arată în scrisoarea deschisă transmisă de sindicat către ambasadă.
Societatea este în insolvenţă, cu datorii de sute de milioane de euro şi fără posibilităţi certe de finanţare pentru a putea contracta noi comenzi, iar majoritatea angajaţilor se află în şomaj tehnic de opt luni.
„Nimic nu se construieşte în acest şantier, activitatea sa este paralizată. Toţi cei implicaţi pierd: acţionarii, angajaţii, economia locală şi naţională. Este inadmisibil ca, din cauza unui management defectuos practicat de Damen, acest obiectiv strategic să fie condus spre colaps economic şi social.
În absenţa unei finanţări adecvate şi a unor contracte majore, riscul de faliment şi de dizolvare a companiei este iminent, având un impact catastrofal asupra tuturor angajaţilor, familiilor acestora şi comunităţii locale, având în vedere că Damen Shipyards Mangalia este cel mai mare angajator local”, se mai precizează în scrisoare.
Un armistiţiu necesar
Sindicaliştii arată că disputele dintre acţionari pun în pericol existenţa şantierului.
„Este necesar un armistiţiu între cei doi acţionari pentru a permite o perioadă de stabilitate, în care să fie implementat un plan de reorganizare şi redresare a şantierului", au transmis sindicaliştii.
În opinia acestora, reducerea drastică a personalului diminuează semnificativ şansele de redresare.
„Reluarea activităţii presupune păstrarea forţei de muncă, un element esenţial. Locurile de muncă de pe acest şantier trebuie salvate, având în vedere faptul că numărul actual de angajaţi este extrem de scăzut, ajungând la cel mai mic număr de salariaţi din întreaga perioadă de activitate, de la înfiinţarea sa până în prezent", se mai arată în documentul trimis pe adresa ambasadei olandeze.