În Monitorul Oficial nr. 236/02.04.2014, a fost publicat Ordinul nr. 431/2014 pentru aprobarea cantităților de motorină aferente trimestrului IV 2013, pentru care se acordă ajutorul de stat sub formă de rambursare.
- Publicitate -
Pentru trimestrul I al anului 2014, cererile pentru acest ajutor de stat se depun până la 30 aprilie 2014, inclusiv.
Ajutorul de stat se acordă sub formă de rambursare a diferenței dintre acciza standard și acciza redusă (stabilită la 21,00 euro/1000 litri) pentru motorina utilizată la efectuarea lucrărilor mecanizate în agricultură.
Beneficiarii pentru care a fost emis acordul prealabil de finanțare depun cererile trimestriale de solicitare a ajutorului de stat însoțite de o situație centralizatoare privind cantitățile de motorină achiziționate în trimestrul respectiv, precum și de documentele prevăzute de Ordinul MADR nr. 1229/2013, cu modificările și completările ulterioare. Astfel, beneficiarii au obligația comunicării către APIA, în scris, a opțiunii referitoare la modalitatea de achiziționare a cantității de motorină, respectiv integral sau în tranșe.