Instituția camerală de la malul Mării Negre și-a dat mâna cu Patronatul Național al Femeilor de Afaceri din IMM-uri și Asociația Oportunități de Afaceri pentru Femei (ASOAF – BOW) – Filiala Constanța pentru a lansa oficial parteneriatul pentru antreprenoriatul feminin.
Alături de Ruxandra Serescu – directorul general al CCINA, Mihaela Belcin – președinta ASOAF și Elena Coandă – președinta organizației patronale, la eveniment au fost prezenți reprezentanți ai Prefecturii și Consiliului Județean Constanța, invitați speciali, personalități marcante din județul Constanța, care susțin mediul de afaceri local și regional, printre aceștia remarcându-se: Fotini Teodorescu – directorul general al Dobrogea Group, membru fondator și vicepreședinte al CCINA, Paula Vals – fondator al Grupului de firme Angelo și președinte al Sucursalei CONAF Tulcea și Mihaela Ichim - directorul regional a Băncii Transilvania - Sucursala Constanta.

„Scopul acestui parteneriat este să ne susținem și să ne promovăm reciproc în tot ceea ce înseamnă antreprenoriatul feminin. Suntem trei organizații puternice, dintre care două reprezintă exclusiv femeile de afaceri. Am făcut un club de bune practici, pe care l-am numit «LadyPrenor», în cadrul căruia vom încerca să dezvoltăm antreprenoriatul feminin, să le învățăm pe noile antreprenoare care sunt pașii de urmat pentru a avea o bună evoluție în afaceri. Totodată ne vom promova reciproc și vom realiza obiective comune. Vom încerca să identificăm surse de finanțare, vom organiza împreună evenimente”, a declarat, pentru cotidianul „Cuget Liber”, Ruxandra Serescu – directorul general al CCINA.

La rândul său, Mihaela Belcin, președinta ASOAF, a spus: „Asociația Oportunități de Afaceri pentru Femei a luat naștere în urmă cu peste 18 ani. Reunește 34 de femei, cu vârste cuprinse între 34 de ani și vârsta senioratului, care sunt lideri în diverse domenii de activitate din Constanța: antreprenoriat economic, cultură, educație, zona medicală. Colaborăm între noi și suntem ca o familie extinsă. Obiectivele asociației noastre sunt: creșterea și consolidarea antreprenoriatului feminin din Constanța, dezvoltarea unor rețele de afaceri la nivel național și internațional. Asociația noastră este membru fondator al Coaliției Asociațiilor Femeilor de Afaceri din România și al Coaliției Balcanice. Ne străduim să ne integrăm în rețelele naționale și internaționale de business, în ideea unei promovări mai bune a afacerilor noastre, a realizării schimburilor de experiență pozitivă și bune practici. Ceea ce așteptăm de la protocolul de parteneriat semnat este să ne unim forțele pentru a întări mișcarea feministă de afaceri, să aducem un plus comunității locale. Alături de activitățile strict legate de mediul de afaceri, asociația noastră realizează activități de networking, de sprijinire a comunității locale, activități în domeniul educației, pentru susținerea categoriilor sociale defavorizate, activități de premiere a excelenței, de informare a populației în probleme de sănătate și activități în domeniul culturii (lansări de carte, spectacole). Susținem, bianual, peste 150 de copii din centrele de protecție socială și suntem susținători permanenți ai copiilor cu afecțiuni psihomotorii din Sanatoriul Techirghiol.”
Diplomă de excelență
În deschiderea evenimentului, Ruxandra Serescu, Mihaela Belcin și Elena Coandă au vorbit despre organizațiile pe care le conduc și despre obiectivele urmărite în cadrul parteneriatului. În încheierea discursului său, Mihaela Belcin a declarat, stârnind ropotele de aplauze ale asistenței: „Suntem frumoase, modeste și puternice! Trebuie să ne facem simțită prezența în comunitate!”.
La rândul lor, Fotini Teodorescu, Paula Vals și Mihaela Ichim au vorbit despre experiența dobândită de-a lungul carierei lor de o viață în domeniul antreprenoriatului, dându-le o serie de sfaturi utile participantelor la reuniune. Unul dintre momentele aplaudate ale evenimentului l-a reprezentat acordarea, de către conducerea CCINA, a „Diplomei de excelență pentru întreaga activitate” doamnei Fotini Teodorescu.

Dacă aș avea puterea…
Stimați cititori, vă spun cu mâna pe inimă: am părăsit sala evenimentului copleșit de admirație pentru minunatele doamne ale Constanței, care și-au demonstrat știința, talentul, măiestria și curajul, conducând afaceri de succes, susținând, totodată, comunitatea locală printr-o mulțime de activități. Când am ieșit în stradă și am dat din nou cu ochii de dezastrul de pe bulevardele și străzile orașului, m-am întrebat: oare n-ar fi timpul ca la cârma municipiului Constanța, a județului, a Prefecturii și chiar a țării să punem femei? Sub conducerea noastră, a bărbaților, România a ajuns pe ultimul loc în Europa, iar județul Constanța a coborât de pe locul al doilea, pe care se situa în 1990, pe poziția patru- cinci și continuă să decadă!
Stimați cititori, dacă Cerul mi-ar da puterea, mi-aș asuma întreg „păcatul” și, chiar de-aș fi răstignit pe cruce, aș reînființa matriarhatul!