Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Pentru a face față presiunii prețurilor Taxele de import pentru cereale vor fi suspendate în UE

de Ion TIȚA-CĂLIN Luni, 21 Februarie 2011 452 1 min citire
Taxele de import pentru cereale vor fi suspendate în UE
Taxele de import la anumite categorii de cereale intrate în Uniunea Europeană vor fi suspendate în această săptămână. Măsura se va aplica până la sfârșitul lunii iunie 2011 și urmărește reducerea presiunii pe piața UE, în special pentru hrana animalelor.
Suspendarea vizează contingentele tarifare existente pentru grâul moale (de calitate medie și joasă) și pentru orzul furajer. Tarifele preferențiale de 12 euro pe tonă și 16 euro pe tonă vor fi reduse la zero, pentru volumele permise în cadrul contingentelor.
Dacian Cioloș, Comisarul pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală a declarat: "Sper că prin această propunere se va reduce tensiunea pe piața europeană în sectorul cerea-lelor. Cât timp prețurile rămân ridicate pe piețele mondiale și din UE, avem obligația să facem ceea ce depinde de noi pentru a ajuta la ușurarea situației până la sfârșitul anului agricol."
Prognoza privind piața mondială a cerealelor în anul agricol 2010-2011 sugerează că prețurile vor rămâne ridicate, dat fiind că stocurile de cereale de final sunt cu 62 milioane de tone mai mici decât în urmă cu un an.
Noua reglementare va fi publicată, în această săptămână, în Jurnalul Oficial al UE. Pentru a evita penalizarea comercianților ale căror cereale sunt în drum spre UE, timpul de transport va fi luat în considerare la exceptarea de taxe vamale.
Taguri
Articolul anterior Confederațiile sindicale stabilesc calendarul acțiunilor de stradă
Articolul următor Minor "forțat" de mamă să fie martor într-un proces penal

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Economie

Ultima oră

Titlurile zilei